Dan Motreanu arată într-un text publicat pe Facebook cât valorează semnătura lui Sorin Grindeanu în opinia sa. Liberalul spune că liderul PSD a semnat acordul privind susținerea proiectelor din PNRR și declara că partidul pe care îl conduce va vota legile necesare implementării acestuia „indiferent dacă se află la guvernare sau în opoziție”, dar acest lucru nu se întâmplă. În plus, Motreanu subliniază că în cazul social-semocratului „vorbim despre un mod de a face politică”, pentru că acesta ar fi încălcat în mod repetat „angajamente asumate prin semnătură”.
Dan Motreanu scrie pe Facebook că în luna aprilie, la Cotroceni, Sorin Grindeanu a semnat acordul privind susținerea proiectelor din PNRR și declara că PSD va vota legile necesare implementării acestuia „indiferent dacă partidul se află la guvernare sau în opoziție”.
„Astăzi spune exact contrariul. Invocă faptul că PSD este în opoziție – opoziție în care și-a dus singur partidul – pentru a justifica refuzul de a susține aceleași legi.
Nu este însă prima dată când semnătura lui Sorin Grindeanu își pierde valoarea.
![]()
PSD a încălcat Acordul Politic, Programul de Guvernare și Rezoluția comună a coaliției – toate fiind documente asumate prin semnătura lui Sorin Grindeanu. Mai mult, a provocat ieșirea de la guvernare și căderea executivului cu aproape un an înainte de termenul stabilit pentru prima rotativă”, scrie liberalul.
Motreanu arată că ulterior, PSD a refuzat să semneze Acordul pentru România propus de PNL pentru începerea negocierilor privind formarea unui nou guvern, deși acel document stabilea clar angajamentul viitorului executiv de a adopta prin angajarea răspunderii legile necesare pentru finalizarea PNRR.
PSD a refuzat inclusiv soluția unui guvern minoritar PNL–USR–UDMR în prima parte a rotativei, deși aceasta respecta înțelegerea inițială și oferea României o cale de ieșire din blocajul politic.
„Nu mai vorbim despre excepții. Vorbim despre un mod de a face politică”
„Există o diferență între o schimbare de opinie și încălcarea repetată a unor angajamente asumate prin semnătură. Când același lucru se întâmplă o dată, de două ori, de trei ori, nu mai vorbim despre excepții. Vorbim despre un mod de a face politică. Iar când sunt puse în joc miliarde de euro din PNRR, investițiile de care depind comunitățile din toată România și credibilitatea statului român în fața partenerilor săi, o semnătură nu poate fi tratată ca o simplă formalitate”. Dacă angajamentele asumate prin semnătură nu mai sunt respectate, atunci pe ce se mai poate construi încrederea dintre partidele politice și, mai ales, încrederea românilor în cei care îi conduc?”, conchide Dan Motreanu.
Sorin Grindeanu: „Minți. PSD susține pe deplin absorbția banilor din PNRR”
Sorin Grindeanu a reacționat repede la postare și a răspuns chiar pe pagina liberalului, unde îl acuză pe acesta că minte „urât și sulfuros”. Social-democratul se apără și scrie că nu-și retrage nicio semnătură, iar „PSD susține pe deplin absorbția banilor din PNRR”.
„Dan Motreanu minți. Minți urât și minți sulfuros. PSD susține pe deplin absorbția banilor din PNRR. Nu retrag nicio semnătură. Eu sunt cel care a trecut în 24 de ore patru proiecte pe PNRR in ultima zi de sesiune la Cameră, în timp ce voi – prin Abrudean, făceați spa la Senat și ați picat două proiecte esențiale. Apropos, nici Bolojan nu a fost la vot, așa mult i-a păsat de banii din PNRR. Și proiectele au picat, Dane”, scrie Sorin Grindeanu.
Liderul PSD îi acuză pe liberali că nu au trimis niciun proiect în parlament: „Zero! Doar gargară”.
În continuare, social-democratul scrie că legea salarizării este o catastrofă și că taie din banii oamenilor, iar ministrul Pîslaru a simulat o dezbatere.
PSD nu va vota așa ceva. Nu votăm cu mâna la spate, Dane. Că așa vreți voi…despre asta este vorba și degeaba încerci să o dai în altele.
„V-am mai pus guverne când voi stăteați pitiți în carantină. V-am mai pus și pe liste comune (tu ești unul dintre beneficiari), v-am mai votat și tot felul de pachete și pachețele. Dar gata, Dane. E nevoie de dezbatere. Este nevoie de transparență. Este nevoie de dialog real cu partenerii sociali. Asta am spus și azi. Oricât ai minți, Dani Motreanu, adevărul acesta este! Nu nenorocim România că așa vreți voi de la PNL și noii tăi colegi șoșocari (apropos, ca liberal vechi… ești mândru de asta, Dane?!)”, încheie Sorin Grindeanu răspunsul pentru Motreanu.
Editor : Liviu Cojan
