1930 – Primul mondial de fotbal
La Montevideo, în Uruguay, pe malul vestic al Atlanticului, mai aproape de Antarctica decât de Europa, a început primul Campionat Mondial de Fotbal. Au trecut 96 de ani.
13 echipe au participat, dar doar patru din Europa. Drumul era lung și scump, mai ales în timpul unei crize economice. România a participat la insistențele regelui Carol al II-lea.
Tricolorii au căzut în grupă cu țara-gazdă, Uruguay, și cu Peru. Victoria contra peruanilor nu a fost suficientă pentr a progresa. Uruguay a câștigat primul mondial de fotbal.
1990 – Dezastru pe vârful Lenin
43 de alpiniști care escaladau vârful Lenin, pe atunci î URSS, au murit într-o avalanșă provocată de un seism Este cel mai grav accident de alpinism din istorie.
Alpiniștii erau din URSS, Cehoslovacia, Israel, Elveția și Spania. Epicentrul seismului a fost la peste 200 km depărtare, în Afganistan. Nu a fost un cutremur mare.
Dar mișcarea pământului a făcut o bucată de gheață de pe munte să se rupă și să provoace o avalanșă care a lovit în plin tabăra în care se aflau alpiniștii.
2019 – Halep câștigă Wimbledon
Simona Halep o învingea pe Serena Williams (6-2, 6-2) în finala Turneului de la Wimbledon. Era prima româncă care reușea această performanţă.
Numele Simonei Halep a fost gravat pe farfuria oferită ca trofeu al turneului feminin încă din 1886. A fost al doilea turneu de Mare Șlem câștigat de româncă.
Simona Halep a stabilit şi un record absolut pentru o finală feminină: doar trei greşeli neforţate, faţă de cele 26 ale Serenei, în meciul care a durat doar 56 de minute.
Editor : B.E.
