Dragoș Pîslaru explică de ce a demis-o pe Alexandra Zară: „A greșit dezastruos în cadrul intervenției DIICOT”

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat duminică, într-o postare pe Facebook, motivele care au stat la baza demiterii președintei ANPDPD, Alexandra Zară, și a respins acuzațiile formulate ulterior de aceasta privind un posibil abuz.

Potrivit ministrului, înainte de emiterea deciziei de demitere, el a contactat-o telefonic pe Alexandra Zară pentru a-i comunica personal măsura și motivele acesteia. „Când am demis-o pe doamna Alexandra Zară de la conducerea ANPDPD, am sunat-o în prealabil și i-am comunicat decizia mea”, a scris Dragoș Pîslaru. Acesta a susținut că nu avea „nicio obligație legală în acest sens” și că a ales să facă acest lucru pentru a-i explica „că a greșit dezastruos în cadrul intervenției DIICOT și faptul că urmează să fie demisă”, precizând că a făcut acest demers „din eleganță și diplomație”.

Pîslaru a susținut că Zară ocupa o funcție politică și că schimbarea din funcție se înscrie în logica numirilor și demiterilor politice. „Regula este simplă: cine te numește te și demite. Nu e nevoie de nicio justificare pentru demitere, cum nu e nevoie de nicio justificare pentru numire”, a afirmat acesta.

În aceeași postare, Pîslaru a criticat reacția președintei ANPDPD după anunțarea revocării din funcție, afirmând că aceasta „a organizat imediat o conferință de presă pentru a se auto-intitula victima unui abuz” și că ulterior „a mers la posturile TV de propagandă pentru a se victimiza”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ministrul a formulat și acuzații privind parcursul profesional al Alexandrei Zară, susținând că aceasta „a ocupat doar funcții politice din partea PSD” și că „nu a condus niciodată nicio structură relevantă” înainte de a prelua conducerea instituției.

De asemenea, Dragoș Pîslaru a făcut referire la tatăl președintei ANPDPD, Ovidiu Zară, afirmând că acesta este consilier general din partea AUR.

În locul Alexandrei Zară, ministrul a anunțat numirea Anei Rădulescu. „Am înlocuit-o pe sinecurista doamnă Alexandra Zară cu doamna conferențiar universitar doctor Ana Rădulescu, care nu este și nu a fost niciodată membră a vreunui partid politic”, a scris el.

Pîslaru a mai susținut că noua conducere a instituției aduce o experiență profesională semnificativ mai mare, afirmând că a fost înlocuită „o domnișoară cu 27 de ani de viață cu un profesionist cu peste 30 de ani experiență profesională în domeniu”.

El a adus și critici la adresa PSD, susținând că partidul continuă să se bazeze pe „PCR: pile, cunoștințe și relații” și că „manipularea” nu mai poate schimba percepția publică, afirmând totodată că „poporul este mai treaz și mai puternic ca niciodată”.

Editor : C.S.

Leave a Comment

error: Content is protected !!