Nicușor Dan, după summitul NATO: România vrea extinderea prezenței militare a SUA. Cum văd liderii Alianței criza politică din țară

Președintele Nicușor Dan susține declarații după participarea la summitul NATO de la Ankara, unde liderii aliați și-au reafirmat „angajamentul de neclintit” față de apărarea colectivă și au anunțat noi investiții și achiziții militare de peste 50 de miliarde de dolari.

„Nicio decizie a Administrației nu va fi influențată nelegitim de vreun cerc de interese”

ACTUALIZARE 18.06 Întrebat despre numirea lui Florin Vlădică în funcția de consilier de stat și director al Oficiului Informațiilor Integrate din cadrul Administrației Prezidențiale și despre legăturile sale publice cu diferite persoane din mediul politic și de afaceri, președintele Nicușor Dan a afirmat că simpla participare la întâlniri sau mese comune nu reprezintă, în opinia sa, un element relevant.

„Am stat de nenumărate ori la masă cu persoane despre care nu aveam cea mai bună impresie. Când faci politică, scopul tău social este să negociezi între categorii sociale pe care le reprezinți, astfel încât să le optimizezi voința și așteptările lor de la stat.

Faptul că unii oameni au stat la o masă și au mai fost alții care au stat la acea masă, pentru mine nu are nicio relevanță”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat că este firesc ca membrii Administrației Prezidențiale să aibă propriile cercuri profesionale și sociale.

„Există un număr de consilieri prezidențiali și un număr de consilieri de stat, fiecare cu cercul lui de cunoscuți, cu relațiile sociale, cu media, mediul de afaceri, absolut legitim”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a dat asigurări că deciziile Administrației Prezidențiale nu vor fi influențate de interese externe sau de grup.

„Ce pot să garantez este că nicio decizie a Administrației nu va fi vreodată influențată nelegitim de vreun cerc de interese. Nu există astfel de decizii care să nu treacă pe la mine”, a spus șeful statului.

Despre cazul azilelor ilegale: Statul român are „foarte multe deficiențe”

ACTUALIZARE 17.57 Întrebat despre cazul azilelor ilegale descoperite în județul Bihor și despre capacitatea statului de a-i proteja pe cei mai vulnerabili cetățeni, președintele Nicușor Dan a afirmat că instituțiile de control din România au numeroase probleme.

„Statul român are foarte multe deficiențe, în special la organismele de control. Va fi un proces de termen lung ca lucrurile astea să se rezolve”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Șeful statului a transmis un mesaj de solidaritate pentru persoanele afectate de situația din centrele ilegale.

„Legat de cazul de la Bihor, în primul rând, văzând imaginile, relatările, toată compasiunea pentru oamenii care au ajuns în această situație”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a susținut că România funcționează prea des pe baza discursurilor politice și prea puțin pe baza unor date concrete și a unor strategii pe termen lung.

„Trecând în operativ, cred că, și e o problemă generală pe multe domenii, România e un stat care funcționează cu povești, narative, politicieni care declară, declamă, se ceartă între ei, dar n-avem cifre.

Câți oameni sunt în această situație? Câte locuri sunt la centrele publice care să răspundă acestei nevoi de îngrijire paliativă, câte locuri sunt în privat, care e strategia statului ca această problemă să fie rezolvată în 3-5 ani…

Din nou și din nou ne întoarcem la inabilitatea, neputința statului român de a funcționa cu strategii care să aibă indicatori clari, numere. În absența acestor date, avem fiecare câte o opinie și nu ajungem prea departe”, a spus președintele României.

Nicușor Dan exclude sprijinul AUR pentru viitorul Guvern

ACTUALIZARE 17.49 Întrebat dacă pentru învestirea unui viitor Guvern ar putea fi necesare și voturile AUR, președintele Nicușor Dan a afirmat că, în cazul propunerilor anterioare de premier, exista perspectiva formării unei majorități fără sprijinul formațiunii conduse de George Simion.

„Nu. Și varianta cu domnul Tomac, și varianta cu domnul Veștea, pe discuțiile prospective, am avut așteptarea rezonabilă ca ele să treacă fără voturile de la AUR”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Întrebat dacă ar accepta voturi din partea AUR, chiar și în număr redus, șeful statului a răspuns ferm: „Nu”.

Nicușor Dan: Nu voi propune un premier fără șanse să obțină o majoritate

ACTUALIZARE 17.47 Întrebat ce va face dacă partidele vor veni luni cu aceleași poziții și fără o majoritate clară, președintele Nicușor Dan a declarat că nu va desemna un candidat despre care știe că nu poate obține susținerea Parlamentului.

„Nu voi propune un premier de care să știu că nu are nicio șansă să strângă o majoritate. Cele două propuneri avansate nu au o șansă să strângă o majoritate”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Șeful statului a explicat că, în cazul nominalizărilor anterioare, exista așteptarea ca acestea să primească sprijin parlamentar.

„În momentul în care l-am propus pe Eugen Tomac aveam nu garanția, dar, în urma discuțiilor pe care le avusesem cu liderii partidelor, aveam așteptarea rezonabilă ca acest guvern să treacă. Când l-am propus pe domnul Veștea, aveam așteptări la fel în urma discuțiilor cu partidele.

Față de discuțiile pe care le avusesem, au apărut niște schimbări până când al doilea guvern a intrat în dezbaterea Parlamentului”, a afirmat Nicușor Dan.

„Nu voi face o nominalizare”, a spus președintele, referindu-se la desemnarea unui premier fără perspective reale de susținere parlamentară.

„Majoritatea parlamentară e la partidele din Parlament și răspunsul trebuie să vină de la lideri”, a adăugat președintele României.

Nicușor Dan: Nu se conturează încă o majoritate pentru formarea Guvernului

ACTUALIZARE 17.45 Întrebat dacă consideră că jocurile de noroc reprezintă un fenomen periculos în România, președintele Nicușor Dan a evitat un răspuns categoric și a spus că subiectul necesită o dezbatere mai amplă în societate.

„E o întrebare cu multe nuanțe. Legal, ilegal, de la ce vârstă, cum se promovează, între ce ore, cărui public… E o dezbatere pe care trebuie să o avem în societate”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Întrebat dacă liderii politici și-au schimbat pozițiile după discuțiile de la Cotroceni, șeful statului a spus că, în acest moment, nu vede conturându-se o soluție clară.

„Nu. Am spus doar că eu, fiind aici, n-am vorbit eu, ci colegii mei, care să stabilească o dată la care să fie toată lumea. Dincolo de asta, în toată această perioadă am avut discuții cu toată lumea și ei m-au informat cu privire la discuțiile pe care le-au avut între ei. În momentul ăsta, nu simt că se degajează o soluție”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a precizat că la întâlnirea programată pentru luni le va solicita liderilor politici să își prezinte public opțiunile privind formarea unei majorități.

„La întâlnirea de luni vreau ca fiecare lider să spună care e soluția de majoritate pe care o văd și o să le adresez rugămintea să nu-mi spună doar mie, ci și dvs”, a spus șeful statului.

Ce spune Nicușor Dan despre cina de la Cluj

ACTUALIZARE 17.42 Întrebat despre participarea la cina organizată în marja evenimentului Techsylvania de la Cluj și despre prezența unor oameni de afaceri, inclusiv a lui Sacha Dragic, președintele a spus că scopul participării sale a fost dialogul cu investitori din domeniul tehnologiei.

„Da, nu m-am dus acolo ca să mă întâlnesc cu domnul Dragic. Techsylvania se numește evenimentul, cred că are 10-15 ani de când funcționează. Aduce investitori din zona de tehnologie din lume”, a explicat acesta.

„Dacă nu am fi fost în context de criză politică, m-aș fi dus la mai multe evenimente din cadrul acestui forum de afaceri”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a explicat că la cină au participat un număr restrâns de invitați, reprezentând o parte dintre cei mai importanți participanți la eveniment.

„La cină au fost prezenți 10-12 oameni, cei mai importanți din cei 3.000 care au participat la eveniment, care au avut curiozitatea să discute cu președintele României despre oportunități de afaceri în România și cum vede președintele viitorul economic al acestei țări. Îmi doresc să am mai multe întâlniri cu oameni relevanți”, a afirmat șeful statului.

Nicușor Dan: Instabilitatea politică din România a stârnit curiozitate, nu îngrijorare

ACTUALIZARE 17.35 Întrebat dacă liderii aliați au vrut să afle detalii despre instabilitatea politică din România, în contextul în care a participat la summit cu miniștri interimari, președintele a spus că discuțiile au fost mai degrabă din curiozitate, nu din îngrijorare.

„Da, dar nu din îngrijorare, ci din curiozitate, pentru că nu suntem un caz singular în Europa. Spectrul politic în țările europene este tot mai divizat. În Danemarca sunt 12 partide în Parlament, le-a luat două luni să facă o coaliție, deci suntem în trend”, a declarat președintele României.

Șeful statului a precizat că a transmis partenerilor că România își păstrează direcția pro-occidentală.

„Ceea ce am transmis și interlocutorii mi-au zis că suntem siguri de asta, nu avem niciun dubiu, este că România își continuă direcția pro-occidentală și își respectă angajamentele. Nu am fost întrebat de asta, pentru că oamenii știau deja răspunsul”, a afirmat Nicușor Dan.

Întrebat dacă luni va avea loc o întâlnire cu partidele, președintele Nicușor Dan a afirmat că discuțiile pentru stabilirea unei reuniuni sunt în desfășurare.

„Am rugat colegii de ieri să-i sune pe lideri ca să vadă care este un moment în care agenda fiecăruia îi permite să ne vedem cu toții, în formatul pe care îl știți, cu fosta coaliție. Foarte probabil, luni dimineață ne vom vedea în această formulă”, a declarat acesta.

Care este contribuția României la apărarea Alianței

ACTUALIZARE 17.31 Nicușor Dan a enumerat principalele misiuni și proiecte la care participă România în cadrul NATO:

„Avem o misiune aeriană în țările baltice, avem acest program comun cu Turcia și Bulgaria pe deminarea la Marea Neagră, avem tipurile de ajutor pe care le cunoașteți pentru Ucraina”, a declarat președintele.

Șeful statului a precizat că obiectivul pentru perioada următoare este aprofundarea cooperării între statele aliate.

„Pentru viitor, în funcție de discuțiile militare, intenția tuturor este de extindere a colaborării și interoperabilității”, a afirmat Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „A fost un summit de etapă”

ACTUALIZARE 17.28 Nicușor Dan a caracterizat reuniunea de la Ankara drept „un summit de etapă”, axat în principal pe stadiul implementării angajamentelor asumate de statele membre privind cheltuielile pentru apărare.

„A fost un summit de etapă. Aliații au comunicat în ce stadiu sunt cu implementarea obiectivului privind cheltuielile. Mai importantă este declarația comună”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Șeful statului a afirmat că atmosfera din cadrul reuniunii a fost una constructivă și de cooperare între aliați.

„Pe viitorul summit e o discuție lăsată la latitudinea ambasadorilor la NATO”, a afirmat șeful statului.

Despre extinderea cooperării economice și militare cu partenerii aliați

ACTUALIZARE 17.25 Președintele României a declarat că a avut la Ankara o serie de întâlniri bilaterale cu lideri ai statelor aliate, discuțiile vizând atât proiecte economice și energetice, cât și cooperarea în domeniul securității.

„Am avut azi o întâlnire cu premierul canadian, am discutat despre reactoarele de la Cernavodă. Pe tehnologia canadiană, partea română a dezvoltat niște soluții complementare și despre posibilitatea ca împreună să mergem cu aceste tehnologii comune pe piața globală și despre posibilitatea de a extinde legăturile economice cu Canada”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Șeful statului a vorbit și despre discuțiile purtate cu liderul sud-coreean.

„Ne-am văzut cu președintele Coreei de Sud, implicată în reabilitarea și construcția noilor facilități de la Cernavodă. Coreea este implicată în localizarea unor unități de producție militară și aceeași deschidere de a avea o creștere a schimburilor comerciale cu Coreea”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a precizat că întâlnirea cu premierul britanic a fost concentrată în principal pe subiecte de securitate.

„Și o întrevedere cu premierul britanic, cu care am discutat mai mult chestiuni de securitate, prezența militară britanică în România, incidentele cu drone pe care le-am avut recent și cum putem să progresăm în această zonă”, a spus șeful statului.

Nicușor Dan: România vrea extinderea prezenței militare și economice a SUA

ACTUALIZARE 17.22 Nicușor Dan a declarat că România, Bulgaria și Turcia au extins cooperarea privind securitatea în regiunea Mării Negre.

„Printr-un acord care s-a semnat în cadrul summitului cu Turcia și Bulgaria s-a extins operațiunea de deminare la infrastructura critică, inclusiv Neptun Deep și conexiunea cu țărmul”, a declarat președintele României.

Șeful statului a precizat că a informat aliații și despre progresele realizate împreună cu Bulgaria în ceea ce privește proiectul hub-ului de securitate civilă.

„Am informat aliații despre progresele pe care le-am făcut cu Bulgaria pentru acel hub de securitate civil și invitația pentru parteneri să se alăture inițiativei. Va fi o interfață pentru Europa și zona Caspică”, a afirmat Nicușor Dan.

Acesta a afirmat că summitul NATO de la Ankara a oferit și oportunitatea unor întâlniri bilaterale.

„În marja summitului am profitat să ne întâlnim cu oameni cu care nu avem ocazia să ne întâlnim la summiturile europene”, a declarat președintele României.

Șeful statului a precizat că a avut o întâlnire cu o delegație de senatori americani preocupați de relația cu NATO.

„Am avut ieri o întâlnire cu o delegație de senatori americani preocupată de relația cu NATO. Am vorbit despre viziunea comună despre viitorul NATO și despre relația bilaterală, cu interesul nostru de a menține și extinde prezența militară americană în România și de a extinde prezența economică a SUA în România, investiții consistente care să aducă un plus de securitate”, a afirmat Nicușor Dan.

Republica Moldova și Marea Neagră, printre prioritățile României la summitul NATO

ACTUALIZARE 17.15 Președintele a declarat că sprijinul pentru Ucraina a fost inclus și în declarația adoptată la summitul NATO de la Ankara.

„S-a menționat în declarația summitului sprijinul pentru Ucraina, important pentru apărarea Europei. Și în intervenția pe care am avut-o am reafirmat sprijinul României pentru Ucraina”, a declarat președintele României.

Șeful statului a precizat că, în intervenția sa, a ridicat și două subiecte considerate esențiale pentru Flancul Estic al Alianței.

„Am ridicat două puncte importante pentru noi pe Flancul Estic. Unul este Moldova și solicitarea noastră către parteneri ca ei să contribuie la capacitățile de apărare ale Moldovei – stat neutru care împărtășește valorile occidentale”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a subliniat și importanța strategică a Mării Negre, atât din punct de vedere militar, cât și energetic.

„Și importanța Mării Negre, nu doar din perspectivă militară, dar și din perspectivă energetică, pentru că, pe de o parte, în Marea Neagră urmează să producem și noi și Turcia gaz. Pe de altă parte, este poarta de intrare în Europa a energiei din zona Caspică”, a spus șeful statului.

„Rusia este principala amenințare la adresa NATO”

ACTUALIZARE 17.12 Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că România alocă în acest an aproximativ 2,5% din PIB pentru apărare, la care se adaugă încă 1,2% din PIB pentru cheltuieli în domeniu.

„România este, anul acesta, la aproximativ 2,5% din PIB, plus 1,2% din PIB (cheltuieli pentru apărare – n.red.). Din cei 2,5%, 40% sunt pentru înzestrare, cumpărare echipament nou”, a declarat șeful statului.

Președintele a arătat că una dintre temele discutate la summit a fost transformarea mai rapidă a fondurilor alocate apărării în echipamente și capabilități militare.

„Ne interesează dronele la care ne-am alăturat. Alta este banca pentru apărare, care va avea un sediu în România, unul dintre cele patru”, a afirmat Nicușor Dan.

Șeful statului a precizat că liderii aliați au discutat și despre reducerea timpilor necesari pentru procedurile de achiziție militară.

„Discuția despre cum să flexibilizăm ca echipamentele să vină în timp util, și nu cum se poate întâmpla dacă rămânem în cadrul actual, toate procedurile de achiziție să avem echipamente peste 3, 4 sau 5 ani.

Un lucru bun pentru România este că s-a reafirmat la finalul summitului că Rusia este principala amenințare la adresa Alianței și, implicit, importanța Flancului Estic”, a declarat președintele.

Știrea inițială

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Liderii celor 32 de state membre NATO s-au reunit în capitala Turciei într-un context internațional tensionat, marcat de continuarea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și de presiunile exercitate de președintele american Donald Trump pentru majorarea investițiilor europene în domeniul apărării.

Unul dintre cele mai importante momente ale summitului a fost întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și liderul ucrainean Volodimir Zelenski, discuțiile concentrându-se pe sprijinul acordat Kievului și pe evoluțiile de pe frontul din Ucraina.

Pe agenda reuniunii s-au aflat consolidarea capacităților de apărare ale NATO, creșterea producției industriei de apărare și reafirmarea angajamentului față de principiul apărării colective prevăzut de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. De asemenea, aliații au discutat despre continuarea sprijinului militar pentru Ucraina și despre creșterea contribuțiilor financiare destinate securității europene.

În marja summitului NATO de la Ankara, președintele Nicușor Dan a avut o întrevedere cu premierul britanic Keir Starmer, cei doi discutând despre cooperarea în domeniul securității și consolidarea descurajării și apărării pe Flancul Estic al Alianței. Șeful statului i-a mulțumit, totodată, liderului britanic pentru participarea Regatului Unit la misiunea de Poliție Aeriană Întărită desfășurată în România.

„România și Regatul Unit se bucură de relații bilaterale excelente, bazate pe parteneriatul nostru strategic puternic și pe interese de securitate convergente”, a transmis președintele României.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri, că a semnat, în marja summitului NATO de la Ankara, amendamentul la Memorandumul de Înțelegere dintre guvernele României, Bulgariei și Turciei privind extinderea misiunilor de combatere a minelor marine din Marea Neagră.

Prima zi a summitului a inclus și Forumul Industriei de Apărare, în cadrul căruia NATO a prezentat contracte și proiecte de miliarde de dolari destinate modernizării capabilităților Alianței. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a descris investițiile drept „bani bine cheltuiți”, în timp ce Alianța a anunțat achiziția comună a noilor aeronave de avertizare timpurie GlobalEye, program la care participă și România.

Citește și: Nicușor Dan: România își respectă angajamentele în NATO. Va cheltui 3,7% din PIB anul acesta pentru securitate și apărare

Editor : A.C. | Ș.A.

Leave a Comment

error: Content is protected !!