Zgârie-nori din New York, cu 37 de etaje, evacuat. Este risc de prăbușire „localizată”

O clădire cu 37 de etaje din Manhattan, New York, este în pericol de prăbușire parțială, localizată, după ce unele coloane de structură au cedat, scrie focus.de. Clădirea este instabilă, a confirmat și primarul orașului, Zohran Mamdani. O prăbușire completă nu este posibilă cu acest tip de construcție, notează focus.de.

Clădirea, datând din anii 1970, este situată într-o zonă aglomerată, la aproximativ o stradă de faimoasa clădire Chrysler și între Grand Central Terminal și sediul Națiunilor Unite. 

Mai multe străzi din centrul cartierului Manhattan din New York au fost evacuate marţi dimineaţă (ora locală), la ora de vârf, după cedarea structurală la clădirea aflată în renovare. Nu au fost raportate victime.

„Două coloane de rezistenţă au cedat şi au apărut totodată numeroase fisuri şi tasări ale planşeelor. Clădirea rămâne instabilă”, a afirmat primarul Zohran Mamdani în cadrul unei conferinţe de presă.

„Este o situaţie extrem de gravă… Sunt recunoscător să pot anunţa că nu s-au înregistrat victime până în prezent şi că toţi muncitorii au fost localizaţi şi sunt în siguranţă”, a adăugat el.

Turnul cu 37 de etaje – fostul sediu al gigantului farmaceutic Pfizer – este transformat în apartamente de lux, în cadrul unui amplu proiect de reamenajare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pompierii au fost alertaţi după ce au început să cadă cărămizi. „La sosire, echipajele au constatat că două coloane s-au deformat la etajele 21 şi 22. Planşeele s-au tasat între nivelurile 21 şi 26”, a precizat departamentul de pompieri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Circa 130 de pompieri şi membri ai echipajelor medicale de urgenţă au fost trimişi la faţa locului, fiind utilizate şi drone. Hotelurile, spaţiile comerciale şi apartamentele din vecinătate au fost evacuate, iar străzile au fost închise.

Potrivit dezvoltatorilor, proiectul imobiliar – care se întinde pe o suprafaţă de aproape 120.000 de metri pătraţi şi a cărui finalizare este programată pentru începutul anului 2027 – urmează să pună pe piaţă aproximativ 1.600 de apartamente destinate închirierii.

Proiectul, despre care arhitecții au afirmat că va fi cel mai mare de acest gen din istoria orașului New York, urma să fie finalizat în 2027.

A fost instituită o „zonă de siguranță” între străzile 40 și 45, între First Avenue și Third Avenue.

Până la ora 16:30, echipele au finalizat evaluarea inițială și au dat undă verde antreprenorilor de la fața locului să instaleze susțineri temporare pentru a asigura clădirea, a declarat un oficial al municipalității, adăugând că acele coloane avariate nu s-au mai mișcat și că pe parcursul nopții vor avea loc lucrări suplimentare pentru a continua stabilizarea clădirii.

Editor : M.C

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!