Trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului şi au cerut ajutorul autorităţilor române au fost recuperaţi din munte. Unul dintre ei a fost găsit epuizat, fiind pe drum de şapte zile, iar ceilalţi doi erau blocaţi într-o zonă cu multe prăpăstii, potrivit Salvamont Maramureș.
Misiunea de salvare a celor trei cetățeni ucraineni a durat peste 14 ore. Salvamontiștii au recuperat un bărbat de 31 de ani, aflat de șapte zile pe munte fără provizii și extenuat și alți doi tineri de 25 și 32 de ani, care nu se mai puteau deplasa, fiind blocați într-o zonă cu prăpăstii. Evacuarea ultimilor doi s-a încheiat sâmbătă dimineață, în jurul orei 06.30.

„Munţii nu iartă greşelile, iar în ultimele 24 de ore, echipele de prim raspuns ale Salvamont Maramureş, structura profesionista de salvare montana a Consiliului Judetean Maramures, alături de poliţiştii de frontieră de la Valea Vişeului şi Poienile de sub Munte, structuri din cadrul ITPF Sighetu Marmatiei au demonstrat din nou ce înseamnă dăruirea si profesionalismul. După misiuni istovitoare care au totalizat peste 14 ore în condiţii dure, au reuşit să aducă în siguranţă trei cetăţeni ucraineni”, informează, sâmbătă, oficialii Salvamont Maramureş.
Cei trei cetățeni ucraineni sunt în afara oricărui pericol și au fost predați autorităților abilitate.
