Mai 2026 a fost a doua cea mai caldă lună din istorie, arată Copernicus. Date îngrijorătoare privind fenomenul El Nino

Luna mai 2026 a fost a doua cea mai caldă lună înregistrată vreodată la nivel global, atât pe uscat, cât şi pe mare, potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbările Climatice (C3S), gestionat de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF).

Potrivit unor rapoarte ale Copernicus, în luna mai s-au înregistrat temperaturi excepţional de ridicate ale suprafeţei mării (SST) în Pacificul tropical, pe măsură ce Pacificul ecuatorial îşi continuă tranziţia către condiţiile El Nino, care se preconizează că se vor dezvolta în lunile următoare – un fenomen care ar putea genera condiţii meteorologice extreme la nivel global.

„În Europa, luna a fost marcată de o tranziţie rapidă de la condiţii mult mai reci decât media, la unul dintre cele mai intense valuri de căldură observate vreodată atât de devreme. Valul de căldură a dus la doborârea a numeroase recorduri de temperatură pentru luna mai, Franţa, Regatul Unit, Irlanda şi Portugalia înregistrând condiţii deosebit de severe. Deşi remarcabil, acest eveniment este în concordanţă cu încălzirea rapidă a Europei şi cu tendinţa pe termen lung către valuri de căldură mai frecvente, mai intense şi mai timpurii”, arată Copernicus.

A existat, de asemenea, un contrast între condiţiile uscate şi cele umede. În această lună, mari părţi din Europa de Vest, Centrală şi de Est – inclusiv Italia şi Spania – au înregistrat condiţii mai uscate decât media.

În schimb, au avut loc inundaţii pe scară largă în Turcia, Bulgaria şi Moldova, întrucât anumite părţi din nord-vestul Europei continentale, nordul Scandinaviei, Finlanda, Turcia şi regiunea Mării Negre au fost mai umede decât media, potrivit News.ro.

„Mai 2026 a fost al doilea mai cald mai din istorie la nivel global, prelungind încălzirea globală excepţională, cu temperaturi aproape record atât în atmosferă, cât şi în ocean. În Europa, un val de căldură neobişnuit de timpuriu şi intens demonstrează cât de repede extremele climatice devin noua normalitate, mai degrabă decât o excepţie”, a declarat Samantha Burgess, coordonator strategic pentru climă la ECMWF.

Mai 2026 – Aspecte importante privind temperatura aerului la suprafaţă şi temperatura suprafeţei mării

Temperatura globală

• Mai 2026 a fost a doua lună mai caldă la nivel global din setul de date ERA5, cu o temperatură medie a aerului la suprafaţă de 15,81 °C, cu 0,55 °C peste media lunii pentru perioada 1991-2020, situându-se pe locul al doilea după mai 2024.

• Mai 2026 a fost cu 1,42 °C peste media estimată din perioada preindustrială 1850-1900.

Temperatura suprafeţei mării

• Temperatura medie a suprafeţei mării (SST) pentru zona 60°S-60°N în mai 2026 a fost a doua cea mai ridicată înregistrată vreodată pentru această lună, la 20,90 °C, după mai 2024 (20,93 °C).

• Temperaturile suprafeţei mării (SST) s-au menţinut la niveluri excepţional de ridicate într-o mare parte a Pacificului tropical, pe măsură ce Pacificul ecuatorial îşi continuă tranziţia către condiţiile El Niño, care se preconizează că se vor dezvolta în lunile următoare.

Europa – de la temperaturi mai scăzute decât normalul, la un val de căldură extraordinar

Europa de Vest s-a confruntat cu un val de căldură neobişnuit de timpuriu şi intens în a doua jumătate a lunii mai 2026, în special între 21 şi 30 mai. Cele mai mari anomalii de temperatură au fost înregistrate în vestul Franţei, Anglia şi Ţara Galilor, unde temperaturile medii zilnice au depăşit cu peste 10 °C media sezonieră, conform datelor transmise de către Serviciul Copernicus privind schimbările climatice.

Temperaturi record

Fenomenul a dus la doborârea a numeroase recorduri naţionale şi locale, atât în ceea ce priveşte temperaturile diurne, cât şi cele nocturne. Conform serviciilor meteorologice naţionale, Portugalia, Regatul Unit şi Irlanda (provizoriu) au înregistrat toate cele mai ridicate temperaturi observate vreodată în luna mai, pe baza observaţiilor efectuate de staţiile meteorologice individuale, în timp ce Franţa a înregistrat cea mai caldă zi de mai din istoria naţională.

Stres termic puternic în mare parte din Europa de Vest

Temperatura resimţită, care ţine cont de efectele umidităţii, vântului şi radiaţiei solare, a atins valori cuprinse între 35 °C şi 40 °C în mare parte din Europa de Vest, conform setului de date ERA5-HEAT.

„Aceste valori au corespuns condiţiilor de stres termic «puternic» (peste 32 °C) şi «foarte puternic» (peste 38 °C). Valul de căldură a avut un impact semnificativ asupra sănătăţii”, arată specialiştii europeni.

Potrivit acestora, Spania a înregistrat 101 decese legate de căldură în luna mai, cea mai mare cifră din luna mai de la începutul monitorizării în 2015.

În Franţa, 7 decese au fost atribuite căldurii, inclusiv 5 înecuri, iar în Regatul Unit numărul victimelor valului de căldură din luna mai a fost de cel puţin 15 persoane, toate legate de incidente acvatice survenite în timpul valului de căldură.

Condiţii persistente de presiune ridicată

„Valul de căldură a fost asociat cu o zonă persistentă de presiune ridicată, denumită adesea «cupolă de căldură», deasupra Europei de Vest. Acest tipar meteorologic, observat frecvent în timpul valurilor de căldură majore din timpul verii, a adus condiţii însorite prelungite şi vânturi slabe, favorizând încălzirea puternică în timpul zilei. Pe flancul său vestic, aerul cald din Maroc a fost, de asemenea, transportat spre nord, contribuind probabil la temperaturile neobişnuit de ridicate din regiunile orientate spre Atlantic”, arată Copernicus.

Tranziţie rapidă de la temperaturi sub media sezonului la val de căldură

Valul de căldură a survenit imediat după o perioadă de condiţii mai reci decât media în mare parte din Europa de Vest şi Centrală. Deoarece prima jumătate a lunii, mai rece, a echilibrat temperatura medie lunară, mai 2026 a fost „doar” a şaptea cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată, cu 13,87 °C, cu 0,60 °C peste media lunii pentru perioada 1991-2020.

Tranziţia rapidă din jurul datei de 20 mai a amplificat probabil impactul asupra populaţiilor, lăsând puţin timp organismului uman să se aclimatizeze la temperaturi mult mai ridicate. Momentul precoce al valului de căldură a expus, de asemenea, vegetaţia şi ecosistemele la căldură extremă la începutul sezonului de vegetaţie.

Valuri de căldură marine puternice până la severe

Condiţiile de val de căldură deasupra uscatului au coincis cu condiţii de val de căldură marin puternic până la sever în jurul Regatului Unit şi Irlandei, în Golful Biscaya şi în vestul Mediteranei.

Apele calde au fost probabil favorizate de aceleaşi condiţii de soare şi vânt slab. Acestea ar fi putut, de asemenea, să intensifice căldura în zonele costiere din apropiere, în special noaptea, prin reducerea răcirii nocturne. Apele costiere din jurul Spaniei au atins niveluri record de căldură, în special în vestul Mediteranei, potrivit autorităţii portuare din Spania.

Contextul pe termen lung: încălzirea rapidă a Europei

Deşi remarcabil pentru faptul că a avut loc atât de devreme în an, acest eveniment este în concordanţă cu încălzirea rapidă a Europei şi cu frecvenţa şi intensitatea crescândă a valurilor de căldură observate deja în timpul verii.

Europa este continentul cu cea mai rapidă încălzire, temperaturile crescând cu aproximativ 0,56 °C pe deceniu de la mijlocul anilor 1990, mai mult decât dublul mediei globale.

Pe măsură ce clima Europei continuă să se încălzească, se preconizează că valurile de căldură vor apărea mai devreme şi mai târziu în cursul anului, dincolo de perioada de vară.

Editor : C.L.B.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!