Premierul desemnat Eugen Tomac a anunțat numele care au acceptat să facă parte din guvernul propus pentru învestire în Parlament. Acesta a declarat, luni seară, că Executivul propus de el are trei viepremieri: unul la Economie, unul pe Educație și unul pe Digitalizare.
Eugen Tomac a anunțat, la Antena 3 CNN numele celor care au acceptat să fie propuși într-un nou guvern:
– Sorin Costreie la Ministerul Educației;
– Dan Nicolăescu la Ministerul Apărării Naționale;
– Luca Niculescu la Ministerul Afacerilor Externe;
– Nicolae Istudor la Ministerul Agriculturii;
– Teodor Dulceață la Ministerul Mediului;
– Vladimir Ionaș la Ministerul Dezvoltării.
„Sunt foarte încântat și m-am bucurat că colegul meu, domnul profesor Sorin Costreie a acceptat să fie ministru al Educației și chiar vicepremier. Vor fi trei vicepremieri.
Voi mai avea doi vicepremieri care vor gestiona zona economică. Vom avea un vicepremier pentru digitalizare.
Eu cred că un ministru al Apărării foarte bun, împreună cu președintele României pot gestiona foarte eficient problemele ce țin de securitate. Mă bucur foarte mult că actualul nostru ambasador la NATO, Dan Nicolăescu, a acceptat invitația mea de a face parte din viitorul guvern. Este un om care are toată expertiza necesară, un diplomat de excepție și înțelege perfect situația de securitate în care se află România.
Pentru a forma o echipă solidă și eficientă, am avut în ultimele 3 zile cred că zeci de întâlniri cu cu foarte mulți specialiști din diferite domenii. Sunt mai multe propuneri.
Pentru noi în momentul de față este foarte importantă Apărarea, diplomația și mă bucur că omul care a reușit cu foarte mult profesionalism să avanseze dosarul nostru de aderare la OCDE, domnul secretar de stat Luca Niculescu a acceptat să vină în viitorul guvern pe care îl voi propune Parlamentului, un profesionist.
La Ministerul Agriculturii, domnul profesor Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice.
Și la Ministerul Sănătății avem mai multe opțiuni. Sunt mai multe propuneri pe care urmează să le analizez la Ministerul Finanțelor.
La Ministerul Mediului, de exemplu, am reușit să cooptez din echipă un profesionist care își desfășoară activitatea de mai bine de 10 ani în Ministerul Mediului – domnul secretar general adjunct Teodor Dulceață. Are o reputație foarte bună și a acceptat invitația mea.
Cred că trebuie să avem curaj să discutăm, mai ales în această perioadă, despre reforma administrației. Și aici mă bucur enorm că domnul Vladimir Ionaș a acceptat să facă parte din echipa pe care o voi prezenta Parlamentului, la Ministerul Dezvoltării”, a afirmat Eugen Tomac.
Cum ar putea arăta viitorul Guvern
Premierul desemnat Eugen Tomac a avut luni discuții cu PNL, PSD și USR pentru obținerea susținerii în Parlament pentru noul Guvern. Potrivit surselor Digi24, propunerile sale pentru viitorul Executiv sunt:
- Ministerul Afacerilor Externe – Luca Niculescu;
Niculescu este secretar de stat în MAE și este coordonatorul aderării României la OCDE. Acesta a fost și ambasador la Paris.
- Ministerul Educației – Sorin Costreie (în prezent consilier prezidențial pe educație și cercetare);
- Adrian Papahagi – Ministerul Culturii;
Adrian Papahagi a candidat fără succes pentru un mandat de deputat din partea PDL și apoi a ajutat la înființarea PMP. Din 2014 s-a retras din politică.
- Ministerul Muncii – Lavinia Niculescu (fost secretar general în cadrul Ministerului Economiei, actual secretar general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici) / sau avocata Diana Morar, fost parlamentar PNL, dar și secretar de stat la Ministerul Justiției.
- Ministerul Dezvoltării – Vladimir Ionaș (sociolog);
- Ministerul Sănătății – Cătălin Cîrstoiu (managerul Spitalului Universitar București și fost candidat comun al PSD-PNL la Primăria Capitalei în 2024);
- Ministerul Finanțelor – Bogdan Drăgoi (fost ministru de Finanțe în Guvernul condus Mihai Răzvan Ungureanu)/ Bogdan Glăvan;
- Ministerul Economiei – Radu Burnete (consilierul președintelui Nicușor Dan pe probleme economice și sociale);
- Ministerul Apărării – Dan Neculăescu;
- Ministerul Energiei – Corina Popescu (fostă directoare Electrica și Transelectrica);
- Ministerul Transporturilor – Ionuț Mașala (director economic CNAIR);
- Ministerul Mediului – Doru Dulceață;
- Ministerul Justiției – Cosmin Soare Filatov (consilier al președintelui Nicușor Dan pe probleme constituționale);
Mai multe nume au fost vehiculate în ultima vreme, iar unele persoane luate în calcul au refuzat. Până miercuri, negocierile continuă, iar lista viitorilor miniștri poate fi modificată.
Editor : Alexandru Costea
