Prezentatorul TV Christian Sabbagh a vorbit deschis despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, la un an după ce a suferit un accident vascular cerebral. Jurnalistul spune că a fost „la un pas de moarte”, însă acum se consideră complet recuperat și chiar „mai sănătos decât la 30 de ani”.
Momente dramatice după AVC-ul suferit de Christian Sabbagh
Într-un interviu acordat pentru Click!, Christian Sabbagh a povestit cum au apărut primele simptome ale AVC-ului și cât de dramatică a fost experiența prin care a trecut.
„Mi-a trecut glonțul pe lângă ureche. A fost o cumpănă dificilă în viața mea. Am crezut că viața mea s-a sfârșit acolo. Nu mai puteam vorbi, nu mai puteam merge”, a mărturisit prezentatorul.
Totul s-a întâmplat în timp ce mergea să o ia pe fiica sa, Anais, de la școală. Soția lui conducea mașina, iar acesta spune că a simțit brusc amețeli și și-a pierdut capacitatea de a vorbi.
„Am dorit să îl salut pe paznic și nu am mai putut vorbi. Am simțit niște amețeli”, a povestit Christian Sabbagh.
Vedeta TV a ajuns de urgență la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde medicii au intervenit rapid.
Recuperarea după AVC l-a obligat pe Christian Sabbagh să învețe din nou să scrie și să vorbească
Recuperarea nu a fost deloc ușoară. Christian Sabbagh spune că primele săptămâni au fost extrem de grele și că a fost nevoit să reînvețe lucruri elementare.
„Eu a trebuit să reînvăț și să scriu, și să vorbesc. Primele două săptămâni nici nu puteam să țin mâna pe pix”, a declarat jurnalistul.
Acesta consideră că sprijinul familiei și puterea mentală au avut un rol esențial în recuperare.
„Am reușit să depășesc momentul cu ajutorul copiilor, al soției mele”, a spus el.
Christian Sabbagh spune că stilul de viață adoptat după problemele de sănătate l-a făcut să se simtă mai bine ca în tinerețe
La un an după AVC, Christian Sabbagh susține că nu a rămas cu sechele și că analizele sale sunt foarte bune.
„Sunt ca nou, ca scos din cutie. Mă simt mai sănătos decât eram la 30 de ani”, a afirmat prezentatorul de la Kanal D.
Mai mult, acesta spune că nu mai urmează niciun tratament și că a revenit fără probleme la pupitrul știrilor.
„Din punct de vedere clinic sunt sănătos. Probabil că m-am născut sub o stea norocoasă”, a mai spus Christian Sabbagh.
A trecut prin alte momente dramatice și în familie
În ultimii ani, Christian Sabbagh a vorbit public și despre lupta fiului său, Georges, diagnosticat cu tulburare de spectru autist. Jurnalistul și soția sa au încercat numeroase terapii pentru copilul lor, inclusiv un autotransplant cu celule stem realizat într-o clinică din Viena.
„Sunt adevărate drame în familiile unde există un copil cu autism. Macină vieți și destine”, declara prezentatorul într-un alt interviu.
FOTO: Christian Sabbagh / Facebook.
