Ilie Bolojan: Eliminând risipa și privilegiile vom transmite ideea că acolo unde e un liberal este ordine

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că viitorul politic al PNL depinde de capacitatea partidului de a respecta comunităţile locale şi de a demonstra seriozitate în administraţie, punctând că are încredere că liberalii pot rămâne una dintre principalele opţiuni pentru electorat.

„Am încredere că acest partid, care respectă comunităţile din România, va fi una din variantele în care mulţi români vor avea încredere, în aşa fel încât să putem face ca România să redevină şi să fie în anii următori o ţară modernă. (…) Onorând angajamentele, eliminând risipa, privilegiile, administrând bine comunităţile noastre, să transmitem ideea că acolo unde este un liberal este ordine, este curăţenie, este seriozitate, este dezvoltare, iar tradiţiile sunt respectate şi valorile noastre sunt duse înainte”, le-a spus Bolojan, liderul Partidului Naţional Liberal, celor câteva sute de membri de partid şi persoane care au venit la Biblioteca Central Universitară pentru a lua parte la „Gala Iaşului Liberal – Reunim Oameni, Reunim Valori”.

În discursul său, premierul interimar a menţionat că actuala conducere a încercat să evite greşelile trecutului şi să adopte o abordare bazată pe realism şi disciplină bugetară.

„Aşa cum ştiţi, anul trecut ne-am asumat răspunderea într-o situaţie dificilă pentru România, în care nu se înghesuia nimeni să fie în linia întâi. Am încercat să nu mai repetăm vechile greşeli, să nu facem promisiuni care nu pot fi onorate, să le spunem oamenilor adevărul.

Am încercat să nu ne batem joc de banul public într-o situaţie dificilă pentru România, să eliminăm risipa, să guvernăm bine. Şi asta trebuie să facem şi în anii următori, în aşa fel ca, respectându-ne pe noi, respectându-ne între noi, să sperăm că ne vor respecta oamenii”, a afirmat acesta.

Editor : C.L.B.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *