Preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko a propus să se întâlnească cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski – în Ucraina sau Belarus -, după ce Ucraina a avertizat că Rusia pregăteşte o nouă ofensivă de pe teritoriul belarus către Kiev şi regiunea Cernihiv.
„Dacă (Zelenski) vrea să discute despre ceva, să ceară un sfat sau orice altceva, s-o facă. Noi suntem deschişi”, a declarat vineri Aleksandr Lukaşenko, citat de presa de stat, potrivit Euronews și News.ro.
„Sunt pregătit să mă întâlnesc cu el oriunde, în Ucraina, în Belarus, şi să discutăm despre problemele relaţiilor belaruso-ucrainene”, a mai spus el.
Lukaşenko a negat însă orice plan care implică ţara sa în război, doar dacă nu cumva „este comisă o agresiune împotriva teritoriului” bielorus.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunat joi că Kievul este pregătit să ia măsuri „preventive” împotriva Rusiei şi conducerii belaruse, din cauza unor potenţiale ameninţări militare vizând nordul Ucrainei, în timpul unor exerciţii nucleare comune ale Minskului şi Moscovei şi unor tensiuni cu state membre NATO din Europa, provocate de incursiuni ale unor drone la Marea Baltică.
„Conducerea de facto a Belarusului trebuie să rămână în gardă, adică să înţeleagă clar că vor exista consecinţe dacă se desfăşoară acţiuni agresive împotriva Ucrainei, împotriva poporului nostru”, declara Zelenski într-o vizită la Slavutîci, un oraş situat la aproximativ 50 de kilometri de frontiera cu Belarusul.
Kievul a respins propunerea lui Lukaşenko.
„Începând din 2022, este evident pentru toată lumea că vorbele acestui om nu spun nimic şi că noi trebuie să ne interesăm de faptele sale”, a declarat presei un consilier al lui Zelenski, Dmîtro Lîtvîn.
Editor : B.P.
