E oficial: arabii au publicat fotografia și au anunțat numele echipei pe Olăroiu o va pregăti până în 2027

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Pe cât de discret a fost în fotbalul românesc, în ultimii mulți ani, fiind incompatibil cu anumite lucruri neplăcute care se petrec la noi, pe atât de prezent în viața sportivă și socială din Emirate a fost Cosmin Olăroiu. 

Pe lângă performanțele sale istorice în această țară, la nivel de cluburi, Oli a devenit și o figură apreciată printre localnici datorită implicării sale în diferite acțiuni și evenimente extra fotbalistice. Sport.ro a arătat aici gestul admirabil al românului cu ocazia Ramadanului, dar și mesajul sale de încurajare pentru populație, după începerea războiului din zona Golfului Persic.

Punând toate aceste lucruri cap la cap, ne dăm seama de ce Federația de Fotbal din Emirate l-a instalat pe Oli la cârma primei reprezentative din mai 2025. Și, chiar dacă românul a intenționat să plece, după ratarea calificării la Mondiale, forul de la Abu-Dhabi a tras de Oli, convingându-l să-și ducă mandatul mai departe.

Și, totuși, nu mai departe de data de 29 aprilie, presa din Emirate a speculat, încă o dată, că Olăroiu ar fi pe picior de plecare. De această dată, tentat de o revenire la „prima dragoste“: munca de antrenor la nivel de cluburi, cea care i-a ocupat tot timpul în ultimii 20 și ceva de ani și care i-a oferit satisfacții imense.

Arabii susțin că Olăroiu va conduce naționala la Cupa Asiei din 2027

După cele mai recente speculații pe seama viitorului lui Oli, Federația din Emirate a ținut să risipească orice dubiu: actualul selecționer își va duce contractul la bun sfârșit până la finalul Cupei Asiei din 2027.

Drept urmare, Olăroiu a participat, sâmbătă, la Riad (Arabia Saudită), la tragerea la sorți pentru grupele turneului final (7 ianuarie – 5 februarie, Arabia Saudită). Aici, naționala Emiratelor a fost plasată în grupa E, alături de Coreea de Sud, Vietnam și Yemen / Liban. Primele două clasate se duc în optimi, alături de cele mai bune patru naționale de pe locurile trei.

Așadar, Olăroiu va fi pe banca Emiratelor, cel puțin până Cupa Asiei din 2027. Iar confirmarea acestei decizii a venit, aseară, când a fost distribuită o imagine cu Oli pregătind campania pentru turneul final, după cum se poate vedea mai jos.

Până la Cupa Asiei din 2027, Oli va avea și o competiție pregătitoare cu reprezentativa arabă. Concret, în perioada 23 septembrie – 6 octombrie, naționala Emiratelor va participa la Cupa Golfului Persic, la Jeddah (Arabia Saudită).


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *