Presa spaniolă a dezvăluit joi că a existat un conflict între Federico Valverde și Aurelien Tchouameni, în urma căruia uruguayanul a ajuns la spital după ce ar fi fost lovit de jucătorul francez.
Real Madrid a ieșit în aceeași zi în spațiul media cu un comunicat, ulterior a anunțat că cei doi vor fi amendați drastic, cu câte 500.000 de euro, după incidentele care au cutremurat vestiarul galactic.
Decizia luată de Alvaro Arbeloa după conflictul Valverde-Tchouameni: ”Nu voi permite asta”
Duminică, de la ora 22:00, are loc El Clasico, între FC Barcelona și Real Madrid, iar la conferința de presă premergătoare meciului, Alvaro Arbeloa, antrenorul echipei de pe ”Bernabeu”, a vorbit și despre acest caz.
Tehnicianul spaniol a explicat că trebuie întoarsă pagina și să nu fie pus la îndoială profesionalismul celor doi jucători, Tchouameni și Valverde, în ciuda evenimentelor neplăcute de joi.
”Trebuie să spun două lucruri. În primul rând, sunt foarte mândru de fermitatea, rapiditatea și transparența clubului. Iar apoi, de faptul că jucătorii și-au recunoscut greșeala, și-au exprimat regretul și au cerut iertare. Pentru mine, acest lucru este suficient.
Ceea ce nu am de gând să fac este să îi ard pe rug în public, pentru că nu merită asta, având în vedere ce mi-au demonstrat în aceste patru luni și în acești ani. Au demonstrat că știu ce înseamnă să fii jucător la Real Madrid și nu voi uita asta.
Ofer mereu un exemplu. Pentru mine, există un jucător care este paradigma a ceea ce ar trebui să fie un jucător al lui Real Madrid, și acela este Juanito. Iar Juanito nu a greșit niciodată.
Cred că toți suntem foarte mândri de ceea ce a făcut Juanito în fiecare meci. A înțeles ce este Real Madrid, și-a dat sufletul. Cum să nu greșesc eu? Dar dacă îl iubim pentru ceva, este tocmai pentru că a greșit, așa cum orice persoană poate greși.
Valverde și Tchouameni. Merită să întoarcem pagina, să le oferim șansa de a continua să lupte pentru acest club. Sunt foarte mândru de ei. Nu voi permite ca acest lucru să fie folosit pentru a le pune la îndoială profesionalismul: este o minciună că nu ar fi profesioniști, că ar fi fost lipsiți de respect față de mine… este o minciună absolută.
La fel cum este și ideea că vreunul dintre ei nu joacă din cauza unor probleme cu mine sau din cauza vieții lor în afara clubului Real Madrid. Eu sunt principalul responsabil pentru faptul că, probabil, sezonul… nu probabil, ci cu siguranță, nu se ridică la nivelul așteptărilor.
Dar sunt aici de patru luni și sunt foarte mândru de jucătorii mei. De felul în care m-au primit, având în vedere situația din care veneam. Și este clar că frustrarea și furia te pot împinge în situații pe care nu ți le dorești. Dar acum, la meci. Pe asta trebuie să ne concentrăm acum”, a spus Alvaro Arbeloa, potrivit AS.
Și Rudiger și Carreras au avut un conflict la Real Madrid. Ce s-a întâmplat
Criza rezultatelor de la Real Madrid a deteriorat grav vestiarul „Los Blancos”. Antonio Rudiger (33 de ani) și Alvaro Carreras (23) au avut și ei înainte un conflict asemănător.
Cu o lună în urmă, Rudiger l-ar fi pălmuit pe Carreras. Ulterior, acum două săptămâni, stoperul a urlat la fundașul stânga și l-a criticat sever de față cu întreaga echipă, potrivit postului El Chiringuito TV, citat de Mundo Deportivo.
Mai mulți coechipieri au intervenit atunci și i-au transmis lui Rudiger că a depășit limita, motiv pentru care ar trebui să îi prezinte scuze lui Carreras.
Tensiunile vin în contextul în care doar un miracol pentru „Los Blancos” în La Liga poate face ca Real Madrid să nu termine fără trofeu al doilea sezon consecutiv.
