STENOGRAME Liderii PNL, împărțiți între guvernare și opoziție. Reproşuri în BPN: „Ați candidat pe liste cu toți ăștia de la PSD”

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Cozma: „Trebuie să existe o răspundere”

Adrian Cozma, președinte PNL Satu-Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a avut reproșuri puternice la adresa liderilor de la centru, pe care îi face răspunzători „pentru situația în care ne-ați adus”, pentru că au susținut mai mulți ani la rând alianța cu PSD.

„PSD e toxic nu de azi, nu de ieri. Dar, dragă Dane (Motreanu – n.r.), dragă Siegrfied (Mureșan), (Ciprian) Ciucu ați candidat pe alianță împreună cu PSD pe lista comună. Trebuie să existe o răspundere pentru situația în care ne-ați adus. Aceeași conducere ne-a adus la masă și coaliție cu PSD.

Dane, în 2024 când ați venit și mi-ați propus lista comună cu PSD mi-ai spus că nu înțeleg că e șansa noastră și am fost disciplinat și am votat. După alegerile europarlamentare din 2024 ne-ați spus: s-a terminat cu PSD, suntem pe viață și pe moarte.

Și nu uitați, așa cum PSD răspunde de criza politică trebuie să existe și o răspundere a celor din PNL care ne-au adus pe acest drum cu PSD”, a spus Adrian Cozma în ședința BPN, potrivit unor surse din interiorul partidului.

Pauliuc: „PNL nu fuge”

De cealaltă parte, Nicoleta Pauliuc vrea reluarea discuțiilor cu PSD pentru o „majoritate proeuropeană”.

„Dacă vrem să nu avem președintele un partener, hai să dăm răspunsul sincer. Vrem o coaliție proeuropeană. Toate partidele participante să semneze că nu vor susține extremiștii.

Stimați colegi, am auzit voci care vor la masa negocierilor. PNL nu fuge, un partid consecvent. Un partener se vede mai bine la guvernare decât în opoziție. Să nu facem cadou țara celor nepregătiți”, a mai spus Nicoleta Pauliuc, adăugând că ea nu susține o alianță cu USR.

Predoiu: „Să nu luăm decizii la cald”

Nici Cătălin Predoiu nu a fost de acord cu intrarea PNL în opozitie, potrivit surselor citate.

„Răul cel mai mare acum e AUR, nu PSD. Să luăm o gură de aer, să nu luăm decizii la cald”, a spus Predoiu în ședință, potrivit informațiilor Digi24.ro.

Toma Petcu: „E eșecul echipei de negociere”

La rândul său, Toma Petcu, președintele CJ Giurgiu, a dat vina în ședința BPN pe echipa de negociere a PNL, care nu a reușit să convingă parlamentari ai opoziției să nu voteze moțiunea.

„Am zis la Vila Lac să facem eforturi ca să nu iasă PSD de la guvernare. Scorul moțiunii este un eșec al negocierilor, trebuiau să fie mai puține voturi decât semnături, asta ați spus, dar am avut cel mai mare vot pe dărâmarea guvernului pe această moțiune. Eșecul de azi e eșecul echipei de negociere”, a declarat Toma Petcu, potrivit susrselor Digi24.ro.

De asemenea, el s-a declarat în favoarea rămânerii la guvernare.

„Nu pot să fiu de acord cu intrarea în opoziție a PNL. Toți primarii PNL din Giurgiu vor să rămână la guvernare și poate ține cont domnul Motreanu și de părerea lor.”

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *