Ce a spus Florin Prunea după ce Dinamo și-a schimbat sigla: „Uitați-vă atent și o să vedeți!”

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Florin Prunea nu vede cu ochi buni schimbarea siglei lui Dinamo și s-a declarat total nemulțumit de felul în care arată noua stemă a echipei bucureștene.

Fostul jucător al echipei din „Ștefan ce Mare” nu s-a abținut să îl ironizeze pe Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo.

„Nu a spus nimănui de ce îi cheamă la acest eveniment. Mi se pare că e totul așa făcut pe ascuns. Pe mine asta mă deranjează, în afara de schimbarea siglei care este o tâmpenie. Băi, e urâtă rău, iertați-mă, pe bune dacă nu! Zici că e făcută după chipul și asemănarea lui Nicolescu, pe cuvântul meu de onoare.

Băi, seamănă cu el? Băi, uitați-vă atent și o să vedeți! Băi, am rămas frapat. Ce face ăsta, mă? Ăsta își face sigla lui? Pe cuvântul meu de onoare. M-a sunat lumea din Italia, din Spania, m-au sunat să am și eu o poziție. Băi, eu nu am știut despre ce este vorba”, a transmis Florin Prunea în emisiunea Totul pentru Dinamo.

Un an de muncă pentru noul design

Oficialul dinamovist Andrei Nicolescu a explicat pe larg demersul din spatele acestei modificări, subliniind că lansarea identității vizuale a necesitat o perioadă îndelungată de pregătire, alături de o agenție de specialitate, și a implicat consultări extinse.

„Este un proces la care lucrăm de 1 an. Momentul acestui anunț a fost setat de peste o lună de zile, ținând cont de ziua în care jucam la Craiova, era o zi sau alta și este un proces de durată care a implicat foarte mulți stakeholderi ai lui Dinamo, de la jurnaliști, fani, oameni din club, acționari, care astăzi face ca Dinamo să pășească într-o nouă eră”, a spus Nicolescu pentru PRO TV (SPORT.RO).

Schimbarea a fost gândită ca o etapă firească, menită să asigure o tranziție curată către noile obiective sportive, păstrând în același timp valorile tradiționale.

„Este un parcurs normal pe care orice club trebuie să-l aibă. Prin noua identitate vizuală respectăm trecutul, dar păstrăm esența elementelor și simbolisticii lui Dinamo”, a mai transmis oficialul.

Designul final este rezultatul unei selecții atente a ideilor, menite să reflecte o imagine de ansamblu solidă.

„Sigla este produsul unui proces îndelungat, am lucrat cu o agenție care a ținut cont de punctele de vedere ale celor mai importanți stakeholderi ai lui Dinamo și care prin simbolistică reflectă trecutul, prezentul și vrea să genereze și viitorul”, a adăugat Nicolescu.


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *