Un mini-documentar NATO pune reflectoarele pe unitatea de elită a Alianței. Sunt soldați care cer să fie trimiși în cele mai grele misiuni posibile, militari trecuți prin flăcările iadului și care reprezintă punctul de sprijin al oricărei armate din lume.
Din pădurile Lituaniei, în sudul Germaniei, iar în final pe dealurile din Virginia de Vest, SUA, mini-documentarul NATO dezvăluie unul dintre cele mai dure procese de selecție, arată locul în care au loc antrenamentele și schimbul cultural și, în final, exercițiile la care militari de elită din mai multe state membre iau parte împreună.
„Războinicii din umbră”, „cei puțini dintre cei mulți” sau, simplu, soldați aleși pentru cele mai grele misiuni datorită unui singur crez: nu renunți, indiferent de consecință. Aceasta este o descriere sumară a ce înseamnă Forțele pentru Operațiuni Speciale ale NATO.
Diferența dintre un simplu soldat și unul de elită
„Aici începe: e întuneric. Ți-e frig, ți-e foame. Ești mult mai obosit decât ai fost în orice moment al vieții tale. Sarcini simple care devin mult prea complicate. Dar atunci când încerci să intri în Forțele Speciale, sarcinile simple presupun diferența dintre viață și moarte”, este descrierea unui proces construit pentru a împinge candidații la limită.
- Digi24 a prezentat, în trecut, cum arată „Săptămâna Iadului” din procesul de selecție pentru Forțele pentru Operațiuni Speciale ale Armatei Române. Detalii, aici.
Odată ajuns la limită, candidatul poate alege între a continua sau a renunța la procesul de selecție. Aici se face diferența între un simplu soldat și cel care reușește să intre în trupele speciale.
„Sunt momente în procesul de selecție când puterea fizică cedează. Toată lumea se aseamănă, pentru că toți sunt obosiți, toți vor să doarmă. Atunci când cineva ajunge în punctul limită, se vede adevărata lui personalitate. 90% dintre candidați renunță”, menționează un instructor din forțele speciale lituaniene.
Un alt membru al forțelor speciale ale armatei elene subliniază că „poți antrena soldați, dar nu poți antrena caractere”.
Trupele speciale din statele membre NATO învață una de la alta. US Navy Seals sunt antrenați pentru operațiuni subacvatice și raiduri fulger lansate de pe mare. Trupele daneze se antrenează pentru misiuni precum atacuri directe asupra liniilor inamice.
Despre trupele speciale din România, NATO arată că se bazează pe experiența acumulată în teatre de operații de-a lungul timpului și militarii de elită români sunt perfecționați în lupte corp la corp.
Iar trupele din statele baltice sunt cunoscute pentru modul în care reușesc să se deplaseze prin zone împădurite.
„Misiunile necesită diverse aptitudini specializate. Nu poți să iei un soldat de infanterie și să te aștepți să aibă o anumită abilitate foarte bine dezvoltată”, subliniază David, un militar retras din trupele speciale ale SUA.
În NATO, toate aceste particularități ale forțelor speciale din statele membre sunt aduse împreună și dezvoltate la centrul din sudul Germaniei, unde trupele de elită ale NATO se adună să învețe una de la alta.
Însă trupele speciale sunt făcute pentru a acționa atunci când nu mai are cine și atunci când misiunea e mult prea importantă pentru a da greș. Întreg mini-documentarul NATO poate fi urmărit aici, cu mențiunea că a fost realizat în limba engleză, cu subtitrări în limba engleză.
Editor : M.G.
