Proprietara casei din județul Galați, în curtea căreia a căzut o dronă încărcată cu explozibil, susține că a trecut prin momente de șoc în timpul incidentului. Femeia a declarat că fragmentele aparatului de zbor s-au împrăștiat pe o rază de aproximativ 200 de metri și au afectat inclusiv un atelier auto din curte, din care ar fi ieșit un „miros puternic”. Aceasta susține că drona avea dimensiunea unui „motor de Logan” și că a fost în stare de șoc după eveniment.
„Am avut un șoc. Am avut un șoc, nici acum nu pot să îmi revin. Aseară am încercat să dorm și când să mă pun să dorm, deja gata, a bubuit tot. Afară toată lumea. Păi am văzut aici, în curte. Prima dată m-am gândit să nu fie un motor de la o mașină și după mi-am mai dat seama pentru că au venit băieți pe stradă și au spus că este o dronă. Am plecat, am sunat la Poliție, am anunțat ce s-a întâmplat și ulterior au venit și dânșii”.
Femeia spune că fragmentele dronei s-au împrăștiat pe o rază de aproximativ 200 de metri și că aparatul de zbor ar fi avut dimensiunea „unui motor de Logan”.
„Din ce am înțeles fragmentele s-au împrăștiat 200 de metri. Din atelier ieșea un miros puternic. Mi-a fost frică (nr: să rămână în locuință). Autoritățile erau aici în 5 minute. Bine că nu s-a întâmplat mai rău. Am scăpat cu viață”.
O dronă cu explozibil a căzut în Galați
Fragmente de dronă au căzut în Galaţi, iar anexa unei gospodării şi un stâlp de electricitate au fost avariate sâmbătă noaptea, în urma unor noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România. Drona a fost detonată controlat. Pe de altă parte, o altă dronă a căzut lângă o fermă din județul Tulcea, anunţă MApN. Specialiștii au reușit detonarea primei drone, după ce au transportat-o și izolat-o.
Drona încărcată cu explozibil, care a căzut într-un cartier de la marginea orașului Galați, a fost detonată controlat de autorități într-o zonă sigură. Operațiunea a avut loc la aproximativ doi kilometri de locul impactului, pe malul lacului Brateș, într-un perimetru nelocuit.
„Fragmentele de dronă căzute în dimineața zilei de 25 aprilie într-o zonă locuită din municipiul Galați a fost neutralizată, în jurul orei 14.20, de o echipă de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.”, se arată într-un comunicat al MApN.
Editor : Andreea Rubica
