Motivul pentru care China ia măsuri împotriva unor companii și entități europene

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

China a anunţat, vineri, că impune restricţii ce vizează şapte companii şi entităţi europene active în domeniile apărării şi armamentului, ca urmare a vânzărilor de arme către Taiwan, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Cele şapte entităţi au fost plasate pe lista de control al exporturilor cu efect imediat, a anunţat Ministerul Comerţului într-un comunicat. Mai exact, exportatorilor chinezi le este interzis să le furnizeze bunuri cu dublă utilizare civilă şi militară, a explicat ministerul.

Cele şapte entităţi sunt grupul FN Browning şi filiala sa FN Herstal, producători de arme uşoare cu sediul în Belgia; compania germană Hensoldt AG (radare, senzori în industria aeronautică); companiile cehe Excalibur şi Omnipol (echipament militar); filiala cehă a Spaceknow (SUA, imagini din satelit) şi centrul naţional ceh VZLU Aerospace.

China le acuză că „au participat la vânzări de arme către Taiwan sau sunt în ‘complicitate’ cu Taiwanul”, a declarat ministrul.

Beijingul consideră Taiwanul o parte „inalienabilă” a teritoriului chinez, iar „reunificarea” este inevitabilă şi nu este negociabilă. China îşi rezervă dreptul de a recurge la forţă pentru a realiza „reunificarea”.

Sancţiunile chineze interzic, de asemenea, „organizaţiilor şi persoanelor străine să transfere sau să furnizeze celor şapte entităţi bunuri cu dublă utilizare originare din Republica Populară Chineză”, a declarat ministerul.

Editor : C.L.B.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *