Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a spus la Digi24 că disputa PSD cu partenerii din coaliție a fost o acțiune planificată și „asumată strategic” și că a fost vorba despre o „strategie a PSD de a submina guvernarea din interiorul guvernării”. Ciucu spune că premierul Ilie Bolojan a devenit ținta atacurilor social-demoraților după ce a refuzat să o demită pe ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Guvernarea „a început bine, dar după câteva luni a început să se gripeze cu atacul pe care PSD l-a declanșat într-o primă etapă la miniștrii USR, ne aducem aminte încălcarea protocolului de către PSD cu atacul la doamna ministru Buzoianu, după care, văzând că nu le-a mers – pentru că i-au cerut premierului încă de atunci, în coaliție, să o demită pe doamna ministru Buzoianu.
Premierul a refuzat, nu a mai fost demisă și și-au schimbat turul către Ilie Bolojan, neatacând Partidul Național Liberal. Ideea este că în acest context am avut de-a face, în această perioadă, cu o acțiune planificată, asumată strategic, executată pe baza unor punctaje și unor consultanți politici. Adică n-a fost ceva întâmplător, ceva visceral. Pur și simplu a fost o strategie a PSD de a submina guvernarea din interiorul guvernării”, a spus Ciucu, după consultările cu președintele Nicușor Dan de la Cotroceni.
„Și acuma trăim cu toții, din păcat românii vor plăti factura și să trăim cu toții toții punctul culminant al acestei stratageme”, a adăugat el.
Ciucu spune însă că din această strategie nu făcea parte și ieșirea PSD de la guvernare.
„Din acea strategie făcea parte debarcarea premierului Bolojan pentru că lua măsurile corecte. Ei sunt învățați cu un altfel de guvernare, cu o guvernare în care toată lumea stă drepți”, a spus el.
Ciucu spune că i-a fost clar de câteva luni că PSD vrea să scape de Ilie Bolojan.
„Știți că oamenii în politică vorbesc. Ei au avut o perioadă în care trei indivizi din PSD și foști miniștri l-au atacat pe Ilie Bolojan regulat, dar erau punctaje, adică era o stratagemă și vă dați seama că lipsa încrederii dintre PNL și PSD acuma este sub nivelul mării, ca să mă exprim așa”, a continuat el.
„Dacă PSD va pica acest guvern, Partidul Național Liberal nu va mai face o altă alianță, o altă coaliție polică cu PSD. Astăzi, în fața domnului președinte Nicușor Dan, am reiterat același lucru. Deci, dacă PSD va pica acest guvern, noi nu vom mai face parte dintr-o nouă coaliție cu PSD. Cum rezolvă PSD ecuația în în care a aruncat țara? Este treaba PSD. Cei care fac majoritatea să dărâme un guvern sunt responsabili să-și asume majoritatea guvernamentală, să facă guvernarea. Adică nu poți să zici, domnule, dărâmi guvernul după care mai văd eu. Nu, înainte te asiguri că vei putea să faci o majoritate guvernamentală, după care dărâmi guvernul și vii cu o alternativă. Așa funcționează democrațiile. Pentru că ați văzut cum au acționat ieri bursele, ați văzut cum a fluctuat cursul dolar și euro-leu. Ați văzut cum a reacționat mass-media internațională și cum ar acționat bursa”, a mai spus Ciucu.
„Vă dați seama că nu ne este bine. Adică avem o criză internațională, războiul din Golf, avem o stagnare a economiei Europei care ne afectează direct. Avem un deficit bugetar încă foarte mare, suntem în perioada în care să pregătim, adică să executăm reformele cuprinse în PNR, să ne vină 10 miliarde de euro, sunt proiectele pe care le-am pregătit programul SAFE, care ne mai aduc încă 16 milioane de euro, că noi așa ne finanțăm practic economia. Și PSD, în această situație extrem de dificilă, vine cu această criză politică. În momentul în care un ministru nu mai este stabil și nu are o perspectivă de un an înainte, cel puțin, funcționarii se demobilizează complet, adică nimeni nu mai trage, nimeni nu mai ascultă de ministru. Așa funcționăm, din păcate, n-avem o cultură politică a responsabilității, de aceea puterea politică și autoritatea pe care trebuie să aibă guvernul și un ministru sunt foarte importante, mai ales în acest moment”, a explicat oficialul.
Editor : M.B.
