Gala RXF Next Fighter 29 Box Edition promite un spectacol de zile mari în această seară în care cap de afiș va fi înfruntarea dintre Cristian Bud, fostul atacant, triplu campion cu CFR Cluj, și Stelian Ogică.
RXF Next Fighter 29: Ogică vs Bud este LIVE pe VOYO în această seară, de la 20:00
Cristi Bud a câștigat de trei ori titlul alături de CFR Cluj, în sezoanele 2009-2010, 2011-2012 și 2018-2019. Ajuns la 40 de ani, Bud este pregătit de o nouă provocare, motiv pentru care a acceptat să intre pentru prima dată în ring.
Meciul dintre Bud și Ogică se va desfășura pe reguli de box. Cei doi se vor înfrunta în trei runde a câte trei minute. În co-main event, se vor duela, tot pe reguli de box Mike Cioacă și Marian Chiriac.
”Îl voi domina mental, este arma mea secretă. Îi scot fotbalul din cap, îi scot boxul din cap și plec acasă învingător. Am o singură armă, lovesc foarte, foarte tare. Să îl ferească Dumnezeu să îmi intre un pumn, că nu poate duce meciul la capăt”, a spus Stelian Ogică pentru PRO TV și Sport.ro.
Pentru înfruntarea cu Cristi Bud, Stelian Ogică s-a antrenat la sala lui Cătălin Moroșanu. ”Va fi un meci foarte interesant, nu trebuie subestimat niciunul dintre ei”, a comentat Cătălin Moroșanu înaintea meciului.
