„Vom avea o nouă realitate politică de luni“, promitea săptămâna trecută Sorin Grindeanu, în contextul în care PSD decide în această seară, de la ora 17:00, dacă îl forțează pe Ilie Bolojan să demisioneze de la vârful Guvernului, prin retragerea sprijinului politic. În paralel, vor fi ședințe și la PNL și USR. Ambele formațiuni au făcut front comun împotriva social-democraților, anunțând deja că nu vor mai accepta o Coaliție cu aceștia dacă vor provoca o criză politică.
Ciprian Ciucu: Nicușor Dan se coordonează mai mult cu PSD, decât cu PNL/USR
ACTUALIZARE 15:01 Primarul general al Bucureștiului și prim-vicepreședinte al PNL, Ciprian Ciucu, consideră criza politică care planează asupra României drept una „generată artificial de către PSD” și „inoportună”. Mai mult, acesta a afirmat că PSD s-a opus reformelor reale și că social-democrații „au mers în Coaliție cu frâna de mână”, adăugând, totodată, că președintele Nicușor Dan „se coordonează mai mult” cu formațiunea condusă de Sorin Grindeanu, decât cu PNL sau USR.
Prim-vicepreședintele PNL consideră că șeful statului „s-a folosit foarte mult în campanie” de numele lui Ilie Bolojan: „Domnul președinte Nicușor Dan s-a folosit foarte mult în campanie de numele domnului Bolojan. Ne aducem aminte foarte, foarte bine și foarte mulți l-au votat, inclusiv sperând că îl va susține pe domnul Bolojan în poziția de premier. Faptul că a reieșit un protocol de guvernare a acestei coaliții, a reieșit la Cotroceni, atât de repede să arzi protocolul de guvernare și ca președinte să nu stai să ții de el, să faci tot ce poți ca să-ți de el ca el să se întâmple. Pentru că noua coaliție, doamne ferește, ar presupune inclusiv un alt protocol de guvernare. Este un inclusiv un eșec al președintelui, nu doar al României sau al coaliției, faptul că această coaliție se va destrăma”.
Citește și Tensiuni în coaliție pe tema companiilor de stat. Mircea Abrudean: „Există un jalon în PNRR pentru listarea la bursă a unor companii”
AUR anunță că va vota eventuale moțiuni de cenzură împotriva Guvernului
ACTUALIZARE 14:18 George Simion a anunțat luni, la Parlament, că partidul său va vota eventuale moțiuni de cenzură care să trimită acasă actualul Guvern. Anunțul vine după ce social-democrații au transmis că, dacă Ilie Bolojan nu face un pas în spate, atunci PSD va depune propria moțiune de cenzură. Liderul AUR a mai subliniat că formațiunea „nu este unealta unora sau altora”. Detalii AICI.
„Din păcate, actuala coaliție duce România în prăpastie. Fiind o criză politică abia la început, vă anunțăm că am ajuns într-un punct critic, iar situația țării este dramatică. AUR nu este unealta unora sau altora și nu ne vom implica în certurile iresponsabile dintre ei. Oamenii care spuneau că sunt maturi și au format această coaliție, dând dovadă că îi interesează românii, arată acum că nu sunt. Atragem atenția românilor — unii dintre ei fiind obișnuiți să vadă în noi vinovatul de serviciu — că este o naivitate să crezi că aceiași oameni care au creat criza ne vor scoate din ea. Este nevoie de reconciliere națională, de responsabilitate și de o schimbare”, a declarat George Simion, la Parlament.
UDMR: Din această ceartă, câștigătorul va fi AUR
ACTUALIZARE 13:57 Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (UDMR), a declarat că actuala coaliţie de guvernare trebuie să identifice o soluţie pentru stabilitatea României.
„Noi nu vedem o alternativă la această coaliţie. Când doi se ceartă, întotdeauna câştigă al treilea. Dacă PSD şi PNL şi PNL cu PSD are dezbateri mai aprinse, câştigătorul va fi AUR”, a declarat ministrul. Detalii aici
Citește și:
Planul PSD după retragerea sprijinului: moțiune de cenzură
ACTUALIZARE 13:55 Conducerea PSD ia în calcul depunerea unei moțiuni de cenzură în cazul în care premierul Ilie Bolojan nu va face un pas în spate chiar și dacă va rămâne fără sprijin politic din partea social-democraților.
Radu Miruță vorbește despre „dramoleta PSD”
ACTUALIZARE 13:30 Ministrul Apărării, Radu Miruță, a avertizat, în direct la Digi24, că renunțarea la reformele începute de actuala Coaliție ar însemna „un abandon” pentru electorat și pentru societate. El susține că tensiunile din PSD reprezintă „momentul adevărului” pentru clasa politică și spune că USR este pregătit inclusiv pentru scenariul alegerilor anticipate.
„Am văzut situația asta a lor, cu dramoleta asta, cu momentul adevărului. Eu cred că momentul adevărului e o oglindă și trebuie să ne uităm fiecare dintre noi corect în oglinda asta”, a declarat Miruță. Detalii aici
Nicușor Dan: Probabil vom intra în turbulențe politice
ACTUALIZARE 12:40 Șeful statului speră să existe în continuare o guvernare pro-occidentală. „Probabil că vom intra în turbulenţe politice, însă există consens pe PNRR, cele patru partide pro-occidentale şi minorităţile. (…)
Eu sper în continuare să găsim o formulă să continuăm o guvernare pro-occidentală pentru România şi să fie una solidă”, a declarat Nicușor Dan, precizând că, dacă va fi nevoie, va chema partidele la consultări de mai multe ori.
„În acest moment, pe declarațiile publice, pozițiile sunt ireconciliabile. Tocmai de aceea o să vedem, pentru că tot timpul pasul 1 e ușor, pasul 2 e mai greu. Înțelegem care sunt nemulțumirile, care sunt așteptările, dar întrebarea este dacă vom reuși să armonizăm niște așteptări”, a mai declarat președintele. Detalii aici
PSD a depus legea care interzice vânzarea companiilor de stat
ACTUALIZARE 12:20 Social-democrații au depus un proiect de lege în Parlament prin care se interzice vânzarea acțiunilor companiilor de stat profitabile, timp de doi ani. Demersul vine după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat intenția de a fi listate la bursă mai multe companii de stat și vânzarea unor pachete minoritare.
„Bom interzice vânzarea, până la 31 decembrie 2027, a activelor statului din companiile strategice de interes național.
De ce acum? Pentru că nu este momentul să vindem, într-un context geopolitic dificil, în care ne confruntăm cu crize suprapuse. Este inoportun ca statul român să vândă societățile la care este acționar majoritar”, a declarat liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir.
Bloomberg: „Criza din România va alarma investitorii”
ACTUALIZARE 12:09 România se confruntă cu o nouă criză politică, care va alarma și mai mult investitorii și agențiile de rating, într-un moment în care aceștia au avertizat că este nevoie de stabilitate politică pentru a reduce deficitul bugetar și pentru a evita scăderea rating-ului. Costurile de împrumut vor crește și mai mult, iar România plătește deja dobânzi mai mari comparativ cu țările din regiune, scriu jurnaliștii de la Bloomberg. Detalii aici
Ce spune Constituția în cazul în care un partid își retrage miniștrii din Guvern
ACTUALIZARE 11:50 Tudorel Toader, fost judecător al CCR, a explicat, la Digi24, că „dacă un partid își retrage miniștrii, se numește că se schimbă configurația politică a Guvernului”, făcând referire la amenințarea PSD de a nu mai susține guvernarea condusă de Ilie Bolojan. Acesta consideră că alianța de guvernare „nu se va rupe, doar că se va reconfigura”. Detalii aici
Criza politică lovește în economie
ACTUALIZARE 11:48 Criza politică riscă să împingă România într-o spirală economică periculoasă, avertizează profesorul de economie Cristian Păun, care susține că instabilitatea politică ar putea duce rapid la creșterea cursului valutar și la majorarea dobânzilor. Declarațiile vin într-un moment în care piața valutară reacționează deja la tensiunile politice, iar moneda europeană a depășit pragul de 5,10 lei. Recordul istoric rămâne cel din 8 mai, când Banca Națională a României a cotat euro la 5,12 lei. Detalii aici
Întrebarea la care vor răspunde social-democrații
ACTUALIZARE 10:41 Ședinta conducerii PSD s-a încheiat, după aproximativ o jumătate de oră. Sorin Grindeanu a declarat că a fost vorba despre detalii procedurale care trebuiau hotărâte.
ACTUALIZARE 10:15 „Având în vedere prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni — cu recesiune, inflație, afaceri care se închid, șomaj, scăderea investițiilor publice și a nivelului de trai, în special la pensionari și categoriile vulnerabile — plus lipsa dialogului real în Coaliție și cu partenerii sociali: Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?”, este întrebarea care va fi adresată membrilor PSD, în consultarea din această după-amiază, potrivit unor surse din conducerea social-democraților.
ACTUALIZARE 10:05 Conducerea PSD se întrunește de la ora 10.00, pentru a stabili întrebarea exactă care va fi adresată în această după-amiază, celor 5.000 de membri. Potrivit surselor Digi24.ro, cel mai probabil va fi legată de retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan.
Debarcarea premierului Bolojan
Știrea inițială. Aproximativ 5.000 de membri ai PSD, printre care parlamentari, șefi ai filialelor din țară și aleși locali, vor decide, de la ora 17:00, ce se întâmplă cu guvernarea, într-o ședință care va avea loc la Palatul Parlamentului. Doar 200 de membri vor fi prezenți fizic la consultare, restul participând prin videoconferință.
Liderii PSD au stabilit inclusiv o strategie pentru „marele anunț” – decizia privind guvernarea va fi comunicată în prime-time, adică momentul de maximă audiență, în jurul orei 19:00.
O singură întrebare le va fi adresată social-democraților, iar potrivit surselor Digi24.ro cel mai probabil va fi legată de retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan.
„Sunteți de acord ca PSD să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan?”, este una dintre variantele luate în calcul.
Cu alte cuvinte, PSD intenționează să îl determine pe premier să demisioneze prin retragerea sprijinului politic. De asemenea, discuțiile social-democraților se vor concentra doar pe debarcarea premierului, nu și pe înlăturarea USR de la guvernare. Asta deși liderii PSD înaintaseră în spațiul public inclusiv ideea că nu mai pot guverna alături de partidul lui Dominic Fritz.
Ședințe și la PNL și USR
În paralel cu ședința PSD, se vor pregăti deciziile politice și la PNL și USR. Cele două formațiuni vor avea ședințe chiar în timp ce social-democrații votează soarta premierului.
Conducerea PNL se va reuni de la ora 18:00, la sediul central al partidului, în timp ce USR cel mai probabil în jurul orei 18:30, la Vila Lac.
În urmă cu trei săptămâni, PNL și USR au făcut front comun și au decis că dacă PSD va crea o criză politică, nu vor mai face pe viitor Coaliție cu social-democrații. Dacă cele două formațiuni își vor ține promisiunea, crearea unei majorități parlamentare care să formeze un viitor Guvern va fi tot mai dificilă.
Ultimatumul pentru Bolojan: să demisioneze în 3 zile
În cazul în care Ilie Bolojan nu își va anunța plecarea până la următoarea ședință de Guvern, programată pentru joi, 23 aprilie, miniștrii PSD ar putea demisiona în bloc, au declarat surse din conducerea PSD.
Planul PNL dacă miniștrii PSD demisionează
O strategie a fost stabilită deja și la PNL, potrivit informațiilor Digi24.ro. În cazul în care PSD își retrage miniștrii din Guvern, Ilie Bolojan ar urma să îi demită și pe secretarii de stat, prefecții, subprefecții, președinții de agenții și consilierii puși de social-democrați pe funcție, susțin surse din rândul conducerii PNL.
Liberalii mizează astfel pe o scindare în PSD și o revoltă la adresa lui Sorin Grindeanu, care a promis că pleacă premierul Bolojan, dar în schimb oamenii PSD rămân fără funcții.
Bolojan: Nu demisionez
Ilie Bolojan a spus că nu are în vedere să demisioneze din funcția de premier și că își propune să își exercite atribuțiile cu responsabilitate atât timp cât deține această funcție. El a subliniat că, într-un context dificil, cei care provoacă situații de criză trebuie să își asume consecințele.
Grindeanu: E timpul deratizării de primăvară
Sorin Grindeanu a venit cu o serie de atacuri la adresa premierului cu doar câteva zile înainte de referendumul din partid. Acesta a postat, sâmbătă, un fragment video din discursul său de la Timișoara, cu comentariul:
„Șobolanii politici sar la beregată când sunt prinși că vor să vândă, pe bucăți, companiile strategice ale statului. E timpul deratizării de primăvară la Palatul Victoria!”.
Decizia PSD, promisă încă din decembrie
Încă de anul trecut, din luna decembrie, social-democrații de la centru au promis un referendum intern pentru a vedea dacă membrii din teritoriu își doresc ca PSD să rămână sau mai degrabă să iasă de la guvernare. La acel moment nu era vehiculată varianta retragerii sprijinului premierului Bolojan.
Timp de trei luni și jumătate subiectul consultării interne a părut abandonat în interiorul partidului și folosit mai degrabă ca armă de negociere în discursurile publice ale liderilor de la centru. Data consultării interne a fost stabilită imediat după adoptarea bugetului de stat pentru anul 2026.