Investiții de 3,5 miliarde de euro în energie și gaze au fost negociate la Washington, anunță Bogdan Ivan

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat sâmbătă, 18 aprilie, că a avut la Washington o serie de întâlniri cu reprezentanți ai mai multor structuri privind finanțarea unor proiecte strategice pentru România, între care se numără modernizarea sectorului nuclear de la Cernavodă, dar și dezvoltarea rețelei de transport al gazelor.

„Investiţii de 3.5 miliarde de euro în producţia şi transportul de energie şi gaze naturale, negociate la Washington! În această săptămână am avut întâlniri la cel mai înalt nivel cu Banca Mondială, administraţia americană, Department of Energy, US EXIM Bank, State Department, DFC şi MIGA/IFC pentru a atrage finanţare şi parteneriate pentru cele mai importante proiecte energetice ale României”, a transmis ministrul Energiei într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Bogdan Ivan, în urma negocierilor s-a obţinut o finanţare de până la 3 miliarde de dolari pentru modernizarea Unităţii 1 de la Cernavodă şi s-a discutat despre finanţarea Unităţilor 3 şi 4, inclusiv cu US EXIM Bank. Cernavodă Unitățile 3 și 4 ar însemna aproximativ 19.000 de locuri de muncă și 33% energie nucleară în producția națională.

„În paralel, am securizat o finanțare de 495 de milioane de dolari pentru dezvoltarea rețelei de transport gaze și interconectare regională”, a mai precizat ministrul.

Totodată, potrivit acestuia, s-a obținut derogarea OFAC pentru rafinăria Petrotel până la 29 octombrie 2026. Petrotel asigură 21% din producția națională, iar odată cu repornirea rafinăriei, România și-ar putea acoperi integral necesarul de benzină, peste 60% din consumul de motorină și o parte importantă din consumul de combustibil pentru aviație.

Ministrul Energiei a subliniat că toate aceste demersuri au ca scop mai multă stabilitate și mai puțină dependență, dar și costuri mai predictibile pentru români.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.P.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *