Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina consideră că Rusia face pregătiri din care reiese că va încerca din nou să-și implice aliatul, Belarus, în războiul care durează de patru ani, relatează Reuters.
„Conform informațiilor serviciilor de informații, în zona de frontieră cu Belarus se desfășoară lucrări de construcție a drumurilor în zonele care duc spre Ucraina, precum și amenajarea de poziții de artilerie”, a scris liderul de la Kiev pe Telegram și X, făcând referire la un raport al comandantului suprem al Ucrainei. „Considerăm că Rusia va încerca din nou să implice Belarusul în războiul său”.
Zelenski a declarat că Ucraina a transmis instrucțiuni pentru a avertiza conducerea belarusă cu privire la „disponibilitatea Ucrainei de a-și apăra teritoriul și independența”.
„Am dispus ca, prin canalele adecvate, să se transmită avertismente conducerii de facto a Belarusului cu privire la disponibilitatea Ucrainei de a-și apăra teritoriul și independența. Natura și consecințele evenimentelor recente din Venezuela ar trebui să descurajeze conducerea Belarusului să comită greșeli”, a mai precizat președintele ucrainean.
Informația vine în contextul în care ministrul de Externe Andrii Sibiha a declarat că Ucraina este dispusă să accepte o întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin în Turcia, la care să participe și Recep Tayyip Erdoğan și Donald Trump.
Putin a propus în repetate rânduri o întâlnire cu Zelenski la Moscova. Cea mai recentă invitație de acest fel a fost lansată de Kremlin în februarie. Sibiha a calificat propunerea drept „inacceptabilă”, în timp ce Zelenski a afirmat că invitația lui Putin era o încercare de a amâna întâlnirea cu el.
Citește și:
Editor : A.M.G.
