Trump îl atacă pe Papa Leon: „Nu-mi place de el. E dezastruos în politica externă”. Liderul SUA, în chip de Iisus pe rețelele sociale

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Preşedintele SUA, Donald Trump, a lansat duminică seara un atac virulent la adresa Papei Leon, calificându-l drept „slab” în privinţa criminalităţii şi „dezastruos” în materie de politică externă, după ce liderul religios a criticat politicile externe şi de imigraţie ale lui Trump, relatează Reuters.

„Papa Leon este SLAB în privinţa criminalităţii şi dezastruos în politica externă. El vorbește despre „teama” față de administrația Trump, dar nu menționează TEAMA pe care Biserica Catolică și toate celelalte organizații creștine au simțit-o în timpul pandemiei de COVID, când preoții, pastorii și toți ceilalți erau arestați pentru că oficiau slujbe religioase, chiar și atunci când ieșeau afară și păstrau o distanță de trei sau chiar șase metri între ei”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.

YXNoPWE5MzVlZDg4OWViOGMwY2E4NWM3ZTBmOTM4ZTJiNTZh.thumb

„Leon ar trebui să-şi vină în fire în calitate de Papă”, a scris Trump în postarea sa, declarând ulterior reporterilor că nu este un „mare admirator” al pontifului.

12b95395fef480e3
Președintele american Donald Trump a publicat pe rețeaua Truth Social o imagine care îl înfățișează în chip de Iisus. Sursa: Donald Trump/Truth Social

Papa Leon, cunoscut pentru faptul că îşi alege cuvintele cu grijă, s-a impus ca un critic vehement al războiului dintre SUA şi Israel împotriva Iranului, care a început la 28 februarie.

Papa a declarat că ameninţarea lansată luna aceasta de Trump cu privire la distrugerea civilizaţiei iraniene este „inacceptabilă”. De asemenea, el a făcut apel la o „reflecţie profundă” asupra modului în care sunt trataţi migranţii în SUA sub administraţia Trump.

Citește și:

„Ajunge cu războiul!” Papa Leon al XIV-lea, mesaj către liderii lumii care alimentează conflictele

Editor : C.A.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *