Bucureștenii au deschis scorul în minutul 23 prin Alexandru Pop, dar Sinyan a restabilit egalitatea în minutul 38.
Daniel Pancu și-a luat gândul de la titlu după remiza cu Dinamo
Daniel Pancu a făcut o declarație inedită după ce CFR Cluj a obținut doar un punct cu Dinamo. Antrenorul de pe banca lui CFR Cluj nu a fost deloc mulțumit de jocul echipei și i-a comparat pe ”Câini” cu Barcelona.
Antrenorul ardelenilor și-a luat gândul de la titlu chiar dacă șanse matematice încă există pentru CFR Cluj.
”Privesc partea plină. Rămânem cu dovada de caracter a jucătorilor şi nu am ce să reproşez. E un punct câştigat, nu două pierdute. La pauză le-am spus jucătorilor că un sfert de oră am avut impresia că joacă Barcelona cu o echipă de liga a treia.
Am făcut schimbări şi s-a schimbat şi jocul, care s-a echilbrat. Nu am reuşit să rupem jocul şi e un aspect negativ al meu de când sunt aici, nu o făceau nici înainte de mine. Avem probleme la faulturi în jumătatea adversară când pierdem mingile aici, plus momente de superficialitate în jumătatea noastră. Nimic de reproşat nimănui pentru modul în care s-au implicat.
E greu acum cu titlul, e clar. Mai rămân şansele matematice, dar cum arătăm acum, la Craiova şi azi, nu e… Titlul e o iluzie acum. Se pot schimba lucrurile, putem termina şi pe şase, şi pe unu.
Sunt mai mulţi jucători nemulţumiţi, care se antrenează foarte bine. Sfaiţ a marcat un gol şi cu Târgu Mureş, dar nu accept astfel de ieşiri. Când şi-a aruncat apărătorile şi ghetele i-am reproşat, iar discuţia a continuat pe teren, dar sunt şi părţi bune în astfel de momente”, a spus Daniel Pancu după meci.
