Adrian Mihalcea, confesiune după UTA – Botoșani: „E dificil. E rău de tot”

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Antrenorul Adrian Mihalcea (49 de ani) a reacționat la finalul partidei UTA – FC Botoșani 3-1, în care a fost suspendat din cauza cumulului de cartonașe galbene. 

Reacția lui Adrian Mihalcea după UTA – Botoșani 3-1

Tehnicianul „Bătrânei Doamne” a explicat că îi este foarte greu să își păstreze calmul, din cauza mizei ridicate a meciurilor din Superliga României.

„E dificil. E rău de tot. E aproape imposibil să stai calm (n.r. faptul că nu a fost pe bancă). Mă bucur și îi felicit pe cei din staff pentru atitudinea de pe margine și pentru cum au obținut această victorie. 

Acum pare că următoarea etapă va fi mult mai dificil să fac echipa. Astăzi, contra unei echipe bune, am reușit să câștigăm.

Doar dacă s-ar întâmpla ceva extrem de negativ pentru noi am putea să ajungem în acea zonă, a retrogradării. Mai putem rezista o lună să terminăm cu bine campionatul. 

Nu are nicio legătură faptul că nu avem drept de participare (n.r. în cupele europene). Știam de la începutul sezonului. Avem o atmosferă bună. Chiar dacă știm că nu avem dreptul, vrem să ne clasăm cât mai sus. Sunt bani importanți pentru club.

Arătăm bine, suntem puțini. Calitate aveam, ne mai trebuia doar acel buton. Pentru noi ar fi bine să câștige FCSB-ul cu Oțelul”, a declarat Adrian Mihalcea, la finalul partidei cu FC Botoșani, conform digisport.ro

UTA s-a desprins la final de Botoșani

UTA a învins-o, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, pe FC Botoşani, într-un meci din etapa a patra a play-out-ului Superligii.

Învingătorii au marcat prin Van Durmen 9‘, Pospelov 81‘ şi Odada 90+2‘. Pentru FC Botoșani a înscris Mailat, în minutul 35, din penalty.

UTA a ajuns la 31 de puncte și și-a securizat locul 1 din play-out. Botoșani a rămas cu 27 de puncte și va rămâne pe poziția a treia. 

  • UTA: Gorcea – Ţuţu (Ţăroi 63’), Pospelov, Benga, Alomerovic – S. Mino, Van Durmen (Odada 64’) – Abdallah, A. Roman (Hrezdac 86’), Iacob – M. Coman. Antrenor: Adrian Mihalcea.
  • FC Botoşani: Kukic – Adams, Miron, Diaw, Creţ – Papa (Pănoiu 67’), Petro (Aldair 73’) – Mailat, Ongenda, Mitrov (Bodişteanu 67’) – Kovtalyuk (Dumiter 86’). Antrenor: Marius Croitoru.
  • Cartonaşe galbene: Roman 68’, Ţăroi 90’ / Bodişteanu 73’, Mailat 79’
  • Arbitri: Sebastian Colţescu – Marius Badea, Nicuşor Marin – Mihai Laurenţiu Ene
  • Camera VAR: Sorin Costreie, Daniel Mitruţi
  • Observatori: Marian Salomir, Claudiu Boaru


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *