Ai planificat vacanța de luni bune și vrei să fie, în sfârșit, despre relaxare. De cele mai multe ori așa și este. Dar uneori, schimbarea de ritm, mâncarea diferită sau un drum lung îți pot strica câteva ore (sau chiar o zi). O trusă de bază cu medicamente te ajută să gestionezi rapid situațiile mici, ca să nu devină mari. Dar ce ar trebui să includă? Află în continuare.
Analgezice și antiinflamatoare – pentru dureri neprevăzute
După un zbor, un drum cu mașina sau o drumeție „mai curajoasă”, pot apărea dureri de cap, febră sau disconfort muscular. E util să ai la tine un analgezic și un antiinflamator, mai ales dacă știi că reacționezi la oboseală sau la schimbările de temperatură.
Probleme digestive – cele mai frecvente surprize din concediu
Apa, condimentele, mesele luate la ore diferite sau „gustatul din toate” pot da peste cap digestia. În trusă merită să incluzi medicamente pentru diaree, pentru că e una dintre cele mai frecvente situații în călătorii.
Pe lângă asta, sărurile de rehidratare sunt foarte utile (mai ales vara), iar probioticele pot susține flora intestinală când schimbi brusc alimentația.
Și da, există și varianta opusă: dacă tranzitul încetinește în vacanță, e bine să ai și medicamente pentru constipatie, mai ales dacă ești predispus. Când digestia nu e în regulă, îți scade energia și parcă nici cheful de plimbare nu mai e același.
Alergii și reacții cutanate – protecție pentru piele și respirație
Soarele, insectele sau alimentele noi pot declanșa reacții alergice. Un antihistaminic și o cremă calmantă pot fi salvatoare pentru simptome ușoare. Iar dacă ai alergii cunoscute, tratamentul tău obișnuit ar trebui să fie primul pus în bagaj.
Răceli, iritații și tratamente personale – continuitatea contează
Aerul condiționat, diferențele de temperatură și aglomerația pot favoriza episoade respiratorii. Un decongestionant nazal, pastile pentru gât și un antitermic sunt utile în multe situații.
Dacă urmezi un tratament cronic, ia o cantitate suficientă pentru toată perioada și o mică rezervă. În vacanță vrei libertate, nu stresul că mai ai doar două pastile.
Înainte să pui trusa în bagaj, verifică termenul de valabilitate și prospectul, mai ales dacă ai alergii, urmezi tratamente cronice, ești însărcinată sau alegi produse pentru copii. Pentru o trusă adaptată destinației și nevoilor tale, sfatul farmacistului poate face diferența/.
Când pleci în vacanță, nu uita așadar de trusa medicală. Când știi că ai la tine soluțiile potrivite, te poți concentra pe experiențe, pe oameni și pe momentele care creează amintiri.
Informațiile din acest articol au scop informativ și nu înlocuiesc consultul medical. Pentru recomandări personalizate, adresează-te medicului sau farmacistului.
