Progresul științific în domeniul oncologiei a transformat radical modul în care este tratat cancerul. În centrele oncologice de top, deciziile terapeutice nu mai depind doar de organul afectat și de stadiul bolii, ci și de profilul molecular și genetic al tumorii. Această abordare este cunoscută ca tratament personalizat sau oncologie de precizie.
WPK Central European Academy Cancer Center, parte din Wiener Privatklinik, unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, tratează anual sute de pacienți din România și regiune care caută îngrijire oncologică la standarde internaționale. În rândurile de mai jos, aflați cum este abordat tratamentul personalizat al cancerului într-un centru oncologic internațional.
Tratamentul personalizat în oncologie înseamnă că doi pacienți cu același diagnostic – de exemplu, cancer de sân sau cancer colorectal – pot primi terapii complet diferite. Explicația este simplă: dincolo de diagnosticul general, fiecare tumoră are o „amprentă” biologică unică.
De aici și principiul tot mai des invocat în oncologie: „tratăm pacientul, nu boala”. În acest sens, specialiștii Centrului de Oncologie al WPK urmăresc să identifice, pentru fiecare caz în parte, modificările moleculare și genetice care pot ghida alegerea celei mai potrivite terapii.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2Foncologie-2--1200x800.jpeg)
Spre deosebire de abordările clasice, tratamentul personalizat vizează direct mecanismele care permit celulelor canceroase să crească și să se răspândească. Pentru pacient, acest lucru se poate traduce printr-o eficiență mai mare și, în multe situații, prin mai puține efecte adverse comparativ cu terapiile standard, precum chimioterapia.
Diagnosticul avansat: primul pas către tratamentul personalizat
Planul de tratament începe cu o etapă esențială: diagnosticul avansat. În cadrul WPK Central European Academy Cancer Center, pacienții au acces la tehnologii moderne precum:
- PET-CT pentru depistare, stadializare și evaluarea activității tumorale;
- SPECT/CT pentru investigații funcționale specifice;
- RMN cu algoritmi de inteligență artificială, care pot crește claritatea imaginilor și pot reduce timpul de examinare;
- patologie moleculară și teste genetice.
Un element central al tratamentului personalizat este diagnosticul molecular. Multe terapii de ultimă generație sunt eficiente doar dacă tumora prezintă anumite modificări genetice sau expresii proteice specifice. Identificarea acestor markeri transformă o tumoră clasificată histopatologic într-un profil biologic individual, care ghidează decizia terapeutică. Analizele pot fi realizate pe țesut tumoral, iar în anumite situații se poate utiliza biopsia lichidă, o metodă inovatoare care analizează fragmente tumorale din sânge.
Tumor Board: decizia terapeutică luată în echipă
Pe măsură ce datele diagnostice devin mai complexe, crește și necesitatea unei decizii integrate. De aceea, în Centrul de Oncologie din cadrul WPK, fiecare caz este discutat într-o comisie multidisciplinară (Tumor Board), alcătuită din oncologi, chirurgi, radiologi, patologi, radioterapeuți și alți specialiști, în funcție de caz.
„Atunci când cazul este discutat de o echipă multidisciplinară și se construiește un plan personalizat, cresc șansele de a lua decizii medicale mai rapide și mai bine fundamentate”, spune Prof. Univ. Dr. Christoph Zielinski, Director Medical al Wiener Privatklinik și coordonatorul WPK Central European Academy Cancer Center.
Pacienții beneficiază de planuri de tratament elaborate de experți de renume internațional, printre care cercetători incluși în Top 2% cei mai buni oameni de știință din lume de Universitatea Stanford.
De asemenea, recent a fost înființată o Comisie Moleculară (Molecular Tumor Board) care analizează rezultatele moleculare complexe obținute prin biopsie lichidă și evaluează caracteristicile bolii identificate din probe de sânge, ca alternativă la analiza țesutului tumoral.
Opțiunile terapeutice în tratamentul personalizat
Un rol central în tratamentul personalizat îl au terapiile țintite, care urmăresc molecule specifice ce permit celulelor canceroase să crească și să se răspândească. Imunoterapia completează arsenalul modern printr-un mecanism diferit: nu atacă direct tumora, ci activează sistemul imunitar pentru a recunoaște și elimina celulele maligne.
Un avantaj important pentru pacienții care aleg să se trateze în Austria este accesul rapid la terapii inovatoare. Medicamentele oncologice nou autorizate pot fi prescrise la aproximativ trei luni de la aprobare, în timp ce în sud-estul Europei, același parcurs administrativ poate dura în jur de un an, iar în unele cazuri chiar până la 10 ani.
Chirurgia rămâne esențială în multe tipuri de cancer, iar tehnicile minim invazive și robotice oferă o precizie mai mare și o recuperare mai rapidă. Radioterapia este frecvent integrată ca tratament curativ sau adjuvant, utilizând planificare modernă și ghidaj imagistic pentru a concentra doza pe ținta tumorală și a proteja cât mai bine țesuturile sănătoase.
WPK Central European Academy Cancer Center le oferă pacienților oncologici o îngrijire completă, de la diagnostic și tratament până la recuperare, într-un centru modern, echipat la cele mai înalte standarde. Pentru informații despre pașii unui plan de tratament la Viena, poți lua legătura cu biroul Wiener Privatklinik din București. Completează formularul de contact.
