ENGIE a început să transmită în aceste zile noile oferte comerciale către clienții casnici cărora le expiră contractele, într-un moment de tranziție legislativă importantă pentru piața gazelor naturale. De la 1 aprilie, actualul mecanism de plafonare a prețurilor ar urma să fie eliminat, iar furnizorii revin la oferte concurențiale.
Potrivit notificărilor trimise consumatorilor, prețul final propus de companie este de 0,31 lei/kWh, cu toate tarifele de rețea și taxele incluse. Nivelul este identic cu plafonul maxim aplicat în prezent. Oferta este destinată clienților aflați la final de contract și are caracter concurențial.
Preț fix până în octombrie 2026
Un detaliu important este că tariful de 0,31 lei/kWh este garantat doar până la finalul lunii octombrie 2026. Asta înseamnă că perioada acoperită nu include sezonul rece următor, când consumul de gaze naturale crește considerabil, iar impactul facturilor asupra bugetului familiei poate fi mai mare.
Oferta a fost transmisă împreună cu notificarea obligatorie privind încetarea plafonării, conform cerințelor Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
În paralel, clienții sunt informați că se află în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care ar putea introduce un mecanism de preț administrat pentru gaze, valabil timp de un an după 1 aprilie 2026. Dacă actul normativ va fi adoptat în forma actuală, consumatorii ar urma să plătească prețul cel mai mic dintre cel din contract și cel stabilit prin formula prevăzută de noul mecanism.
Atenție la schimbarea furnizorului
În contextul liberalizării complete, românii care analizează schimbarea furnizorului sunt sfătuiți să verifice atent condițiile contractuale: durata prețului fix, eventualele costuri suplimentare, clauzele de reziliere și perioada de valabilitate a ofertei.
Piața gazelor intră astfel într-o etapă în care comparația ofertelor și analiza detaliilor devin esențiale pentru protejarea bugetului gospodăriei.
Rezultatele financiare ale companiei
Grupul ENGIE România activează în distribuția și furnizarea de gaze naturale, furnizarea de energie electrică, producția de energie din surse regenerabile și servicii tehnice. Compania deservește peste 2,3 milioane de clienți și operează o rețea de distribuție de aproape 24.000 de kilometri. De asemenea, deține o capacitate de producție din surse verzi de 248 MW și are peste 4.400 de angajați la nivel de grup.
Din punct de vedere financiar, ENGIE Romania a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 8,7 miliarde de lei și un profit net de 890 de milioane de lei, ceea ce indică o creștere solidă a profitabilității. Structura acționariatului include Engie Group Participations, în calitate de acționar majoritar, alături de Ministerul Energiei și participații minoritare ale unor autorități locale.
Într-un context de schimbări legislative și incertitudine privind evoluția prețurilor, următoarele luni vor fi decisive pentru consumatorii care trebuie să decidă dacă acceptă oferta actuală sau analizează alternative din piață.
FOTO: Shutterstock.
