În anul 218 î.e.n., Hannibal a pornit într-una dintre cele mai îndrăznețe campanii militare din istorie, mărșăluind cu armata sa din Iberia peste Alpi pentru a confrunta Roma. Se spune că generalul cartaginez a plecat la drum cu 37 de elefanți de război — creaturi ale căror mărime și sunete răspândeau „teroare și confuzie” în rândurile inamice.
Aceștia au devenit o imagine definitorie a celui de-Al Doilea Război Punic, conflictul în care a încercat să înfrângă puterea romană peste Marea Mediterană.
În ciuda faimei lor, însă, elefanții lui Hannibal au lăsat în urmă remarcabil de puține urme. Niciun schelet nu a fost vreodată identificat cu exactitate. Au supraviețuit în istoriile antice, pe monede și în picturi – dar nu, se pare, în formă materială.
Este posibil ca acest lucru să se fi schimbat acum. Arheologii care au efectuat săpături în Córdoba, în sudul Spaniei, au descoperit un mic os de elefant, lung de aproximativ 10 cm, datat cu carbon din timpul celui de-Al Doilea Război Punic (218–201 î.Hr.), potrivit The Times.
Descoperirea a fost făcută la Colina de los Quemados, locul unei așezări fortificate din epoca fierului. În același strat al săpăturilor, arheologii au recuperat 12 sfere de piatră atent modelate, cu diametrul de aproximativ 11 cm și fiecare cântărind aproximativ 1,4 kg – muniție pentru catapulte de torsiune cunoscute sub numele de litoboli.
Un vârf metalic greu și ascuțit al unui săgeți dintr-o mașină de asediu scorpion – un fel de arbaletă gigantică montată – a fost găsit și în apropiere, împreună cu o monedă cartagineză de bronz bătută între anii 237 și 206 î.e.n.
Într-un studiu publicat în Journal of Archaeological Science: Reports, cercetătorii susțin că dovezile din jur lasă puține îndoieli că elefantul a fost folosit în război, descriind descoperirile ca indicând „fără echivoc un eveniment militar”.
Fildeșul era comercializat pe scară largă în Antichitate, dar scheletele de elefanți nu erau. Lucrarea respinge ideea că osul, care provenea din partea inferioară a piciorului anterior al unui elefant, a fost importat ca o curiozitate exotică, argumentând în schimb că prezența sa este cel mai bine explicată prin conflict.
Autorii concluzionează că „ar putea constitui unul dintre puținele exemple de dovezi directe” ale utilizării elefanților de război în vestul Europei
Descoperirea se încadrează în contextul mai larg al istoriei. Elefanții au fost folosiți în Iberia, unde puterea cartagineză se extinsese sub tatăl lui Hannibal, Hamilcar, și cumnatul său, Hasdrubal.
Surse antice sugerează că între una și două sute de elefanți — capturați în Africa de Nord și antrenați pentru război — au fost ținuți acolo în primele faze ale celui de-Al Doilea Război Punic.
Când Hannibal a mărșăluit asupra Italiei, doar câteva zeci de animale l-au însoțit. În bătălia de la Trebia, în anul 218 î.e.n., animalele care supraviețuiseră marșului au fost folosite împotriva forțelor romane. Polybius, o scriere grecească din secolul al II-lea î.e.n., a relatat cum caii romani erau „îngroziți de miros și de vederea elefanților”.
Liviu, compunând istoria Romei două secole mai târziu, a descris elefanții ca răspândind panică și confuzie.
Campania lui Hannibal este încă studiată în academiile militare. Ambuscada sa de la Lacul Trasimene în 217 î.e.n., unde o armată romană a fost prinsă la mal și distrusă, și victoria sa de la Cannae în 216 î.e.n. – unde a încercuit și anihilat o forță romană mult mai mare – rămân exemple de manual despre cum manevra și sincronizarea pot depăși superioritatea numerică.
Însă ingeniozitatea romană avea să neutralizeze în cele din urmă amenințarea reprezentată de elefanții săi, printr-o schimbare tactică ce a atins punctul culminant în bătălia de la Zama din 202 î.e.n. Generalul roman Scipio Africanus a ordonat rândurilor sale să deschidă culoare prin formația lor, permițând animalelor să atace fără a rupe linia.
O înfrângere zdrobitoare pentru Hannibal a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Punic și statutul Cartaginei ca mare putere.
Editor : Ș.R.
