Reforma administrației va fi adoptată, cel mai probabil, prin ordonanță de urgență, din motive de calendar, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, după ședința Executivului. Potrivit acesteia, măsurile trebuie să intre rapid în vigoare pentru a produce efecte bugetare încă din acest an și pentru a contribui la țintele asumate pentru 2026.
„Cel mai probabil va fi vorba despre ordonanţă de urgenţă din motive de calendar. E nevoie de o rapidă intrare în vigoare a acestor prevederi, ele trebuie să-şi producă efectul cât mai repede, pentru a contribui la bugetul de anul viitor, de anul în curs, pe 2026. Deci este necesar ca ele să fie în vigoare, să producă efecte pentru a contribui la ţintele pe care ni le-am asumat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, la finalul ședinței de Guvern.
Aceasta a subliniat că o procedură de angajare a răspunderii Guvernului ar presupune mai mulți pași procedurali și termene care nu pot fi evitate.
Potrivit explicațiilor oferite, după adoptarea proiectului în Guvern ar urma perioada de trei zile pentru depunerea obiecțiilor de către parlamentari, apoi depunerea unei eventuale moțiuni de cenzură, termenul aferent acesteia, precum și posibilitatea unei sesizări la Curtea Constituțională, toate acestea prelungind procesul.
În ceea ce privește reducerile de cheltuieli anunțate de unele ministere, Dogioiu a precizat că principiul de bază va fi acela că instituțiile care au făcut deja economii vor avea acest lucru luat în calcul în stabilirea noilor măsuri: „Nu cred că există vreo lege care să poată fi ignorată. Va urma o decizie politică în privinţa conţinutului acestei ordonanţe sau acestui proiect, cel mai probabil ordonanţă. Dar, în mod cert, principiul este că cine a făcut tăieri anul trecut, ele vor fi luate în calculul tăierilor pe care trebuie să le facă fiecare instituţie publică”.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că ministerele care au redus deja cheltuielile cu procente mai mari vor avea obligații mai mici în noul proces de ajustare.
Astfel, instituțiile care au realizat reduceri de aproximativ 7% ar urma să mai reducă doar diferența până la pragul stabilit, în timp ce cele care au atins deja nivelul de 10% nu vor mai fi afectate de noi măsuri.
În ceea ce privește sistemul de învățământ preuniversitar, Dogioiu a precizat că situația este deja clarificată prin forma aflată anterior în transparență decizională, existând o decizie politică pe acest subiect.
În ceea ce privește finalizarea actului normativ, este posibil ca o ședință a coaliției să aibă loc la începutul săptămânii viitoare, subiectul reformei administrației urmând să fie reluat în discuție, fără ca, deocamdată, să fie stabilite detalii suplimentare privind organizarea reuniunii.
Editor : A.D.
