Putin spune că situația carburanților din Rusia e sub control, deși „există inconveniente”. Guvernul anunță o „a doua fază” a crizei

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut duminică într-un interviu că situaţia de pe piaţa combustibililor este sub control şi că problemele care decurg din intensificarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor Rusiei sunt în curs de soluţionare.

„Ne-am întâlnit alaltăieri cu premierul (Mikhail Mishustin) pentru a discuta această chestiune. Deşi nu au fost rezolvate toate problemele, se lucrează la ele. Premierul monitorizează situaţia. A fost creată o comisie specială”, a spus Putin în acest interviu, acordat televiziunii publice ruse, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Totuşi, el a admis că situaţia de pe piaţa combustibililor le provoacă inconveniente cetăţenilor ruşi. „Da, evident că există unele inconveniente pentru oameni, dar guvernul, desigur, trebuie să ţină situaţia sub control”, a indicat preşedintele rus.

„A doua fază”

Guvernul de la Moscova a recunoscut, la rândul său, săptămâna aceasta că Rusia se confruntă cu ceea ce a descris drept „a doua fază” a crizei aprovizionării cu combustibili din cauza intensificării atacurilor ucrainene asupra infrastructurii de rafinare a petrolului.

Conform unor relatări de miercuri, cel puţin două lanţuri de benzinării au raţionalizat din nou vânzarea de combustibili la Moscova, în timp ce ministrul rus al energiei, Serghei Ţiviliov, a recunoscut că s-au format din nou cozi la benzinării.

Pe lângă măsura de a raţionaliza combustibilul, guvernul rus a autorizat vânzarea de benzină Euro-2, cu standarde de calitate sub cele obişnuite, în încercarea de a atenua criza de aprovizionare.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat pe 25 iunie o campanie de atacuri cu drone în profunzimea Rusiei, care vizează cu precădere centre logistice şi rafinării ruseşti.

Putin a recunoscut miercuri că aceste lovituri provoacă pagube, dar le-a minimalizat susţinând că nu sunt grave şi că nu au consecinţe majore asupra economiei ruse.

Editor : C.S.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!