Aeroporturile din București se pregătesc pentru războiul dronelor. Primii pași pentru instalarea unor sisteme de protecție

Aeroporturile Otopeni și Băneasa vor fi protejate cu sisteme capabile să descopere o dronă, să-i urmărească apoi traiectoria și, dacă e nevoie, să o neutralizeze. Compania Națională de Aeroporturi București a lansat consultarea pentru această achiziție, iar sistemele trebuie să funcționeze zi și noapte, indiferent de vreme. Este încă o măsură luată după ce războiul din Ucraina a adus amenințarea dronelor mult mai aproape de spațiul aerian românesc.

Compania Națională Aeroporturi București face primii pași pentru instalarea unor sisteme de protecție a celor două aeroporturi împotriva dronelor, potrivit Profit.ro. Mai exact, aceste sisteme ar trebui să poată vedea momentul în care un astfel de aparat se îndreaptă spre aeroport, să-l identifice, iar în cazul în care drona prezintă un pericol, să poată să o și oprească.

Deocamdată nu vorbim despre o achiziție finalizată, Compania Națională Aeroporturi București a lansat un studiu de piață. Practic, se caută în aceste momente cea mai bună soluție pentru cele două aeroporturi.

Consultarea are loc până pe data de 9 septembrie; atunci, reprezentanții companiei urmează să analizeze toate informațiile pe care le vor primi de la diverse firme care se ocupă cu astfel de sisteme și să stabilească și bugetul necesar pentru un astfel de proiect.

Banii vor fi suportați exclusiv din sursele proprii ale Companiei Naționale Aeroporturi București.

Vorbim, așadar, deocamdată despre o etapă de pregătire — se caută cele mai bune soluții, cele mai potrivite sisteme pentru aeroportul Otopeni și aeroportul Băneasa, iar în final vom vedea și care va fi prețul pentru această achiziție.
Și alte țări iau măsuri. Germania, de exemplu, vrea să-l descurajeze pe Putin cu rachete de 12 miliarde de euro. Potrivit jurnaliștilor de la Politico, Berlinul pune la punct un adevărat arsenal, de la rachete de croazieră ieftine până la Tomahawk și arme hipersonice. Acestea vor putea lovi ținte aflate la sute sau mii de kilometri de linia frontului.

E vorba despre centre de comandă, aeroporturi sau baze logistice. Planul este structurat în mai multe părți, iar prima rachetă de acest fel ar putea fi disponibilă chiar de anul viitor.

Editor : M.B.

source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!