PNL București și-a numit liderii interimari în patru sectoare. Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru, printre noii președinți

PNL București are noi președinți interimari în patru organizații de sector: Sanda Nicola la Sectorul 2, ministrul interimar la Proiectelor și Fondurilor Europene Dragoș Pîslaru la Sectorul 3, vicepremierul interimar Oana Gheorghiu la Sectorul 4 și Andrei Badiu la Sectorul 5. Numirile au fost validate în unanimitate de Biroul Politic Național, a anunțat Sebastian Burduja, liderul organizației liberale din Capitală.

„Bucureștiul merită echipe de profesioniști. Astăzi am făcut un pas important pentru Capitală”, a scris Sebastian Burduja, vineri pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cum arată echipa PNL București

Burduja a precizat că echipa PNL București este completată de primarul general Ciprian Ciucu, George Cristian Tuță, președintele PNL Sector 1 și primarul Sectorului 1, precum și de Paul Moldovan, primarul Sectorului 6 și președintele PNL Sector 6.

„De ce contează asta pentru bucureșteni, dincolo de viața internă a unui partid? Pentru că Bucureștiul se schimbă cu oameni care muncesc și livrează rezultate”, a afirmat liderul PNL București.

El a dat ca exemple sectoarele 1 și 6, Primăria Generală și alte administrații locale conduse de liberali, unde, potrivit acestuia, sunt urmărite investițiile, dezvoltarea urbană și creșterea calității vieții.

Burduja: „Avem o mare răspundere”

Sebastian Burduja a spus că noii președinți interimari ai filialelor de sector au fost propuși pentru a răspunde așteptărilor bucureștenilor.

„Unii crescuți în PNL, alții veniți din afara lui, din societate”, a precizat Burduja despre cei desemnați să conducă organizațiile.

Președintele PNL București le-a transmis acestora că au „o mare răspundere” și că rezultatele vor fi cele care vor conta în fața alegătorilor.

„Felicitările vor veni pe parcurs și trebuie să vină de la bucureșteni, pe baza a ceea ce vom face împreună”, a scris Sebastian Burduja.

Liderul PNL București a pledat și pentru atragerea de profesioniști din afara partidului.

„Cred într-un adevăr verificat de fiecare oraș care a reușit: câștigă echipele unite”, a transmis Burduja.

„Bucureștiul are nevoie de seriozitate și de muncă în echipă. De azi, suntem mai aproape de asta”, a încheiat acesta.

Editor : Ana Petrescu

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!