Blocada din Strâmtoarea Ormuz continuă: cum afectează lipsa semnalelor de redeschidere fluxul comercial internațional

Transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz a încetinit, potrivit datelor publicate miercuri, deoarece majoritatea proprietarilor de nave au evitat această cale navigabilă strategică din cauza lipsei unor semnale clare privind redeschiderea acesteia după blocada instituită în timpul războiului din Iran, transmite Reuters, preluată de News.ro. Pe de altă parte, Donald Trump a publicat marţi pe reţeaua sa Truth Social o hartă care arată Strâmtoarea Ormuz şi pe care o descrie ca un „nou teritoriu american”, reluând astfel o idee exprimată deja în ultimele zile.

Şase nave care transportau mărfuri au traversat strâmtoarea marţi – conform datelor Kpler disponibile la ora 02:58 GMT –, în scădere faţă de cele nouă înregistrate cu o zi înainte şi sub media zilnică de 11 nave calculată pe ultimele 10 zile.

Traficul de intrare a inclus un super-petrolier (VLCC) gol, care a navigat de-a lungul coastei omaneze a strâmtorii, precum şi două petroliere – unul de capacitate medie şi celălalt de dimensiune intermediară –, potrivit aceloraşi date.

Două petroliere de capacitate medie şi o navă de tip post-Panamax au ieşit din strâmtoare.

Marţi, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că nu au loc discuţii cu Iranul şi a insistat că Strâmtoarea Ormuz este deschisă, contrazicând afirmaţia Iranului conform căreia aceasta ar fi rămas închisă pentru transportul maritim.

Înainte de război, prin această cale navigabilă trecea o cincime din volumul mondial de ţiţei şi gaze naturale lichefiate transportate pe mare.

Pe măsură ce îngrijorările privind securitatea limitează livrările de petrol către cel mai mare importator din lume, doi giganţi chinezi din domeniul transportului maritim – care, înainte de război, asigurau transportul a jumătate din importurile de petrol din Orientul Mijlociu ale Chinei – şi-au ţinut petrolierele departe de Strâmtoarea Ormuz şi de Bab al-Mandeb începând cu sfârşitul lunii iulie, potrivit companiei de monitorizare a navelor Vortexa şi unui broker maritim.

În ceea ce priveşte strâmtoarea Bab al-Mandeb de la Marea Roşie – unde rebelii houthi din Yemen au instituit o blocadă navală împotriva Arabiei Saudite pe 20 iulie –, datele Kpler au indicat 30 de tranzitări ale navelor de mărfuri în timpul weekendului, în creştere faţă de cele 19 înregistrate în săptămâna anterioară.

Nu au fost înregistrate transporturi de petrol saudit monitorizate.

Pe de altă parte, președintele american Donald Trump a publicat marţi pe reţeaua sa Truth Social o hartă care arată Strâmtoarea Ormuz şi pe care o descrie ca un „nou teritoriu american”, reluând astfel o idee exprimată deja în ultimele zile.

Preşedintele a vorbit pentru prima dată despre Ormuz ca „teritoriu american” săptămâna trecută, în timpul unui miting şi pe un ton care lăsa să se înţeleagă că este vorba de o glumă, scrie AFP, potrivit News.ro. Republicanul a revenit asupra subiectului luni, în timpul unei discuţii cu jurnaliştii în Biroul Oval, afirmând că ar fi o „idee foarte bună”.

Editor : M.C

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!