Reacțiile lui Octavian Popescu și Bîrligea după meciul câștigat cu FC Botoșani la ultima fază vin după cea a lui Florin Tănase, care și-a ironizat nu demult antrenorul.
Aici nu vorbim de cazuri izolate, ci, dimpotrivă, de manifestările unor fotbaliști reprezentativi pentru FCSB, manifestări care au un numitor comun: tensiunile permanente de la acest club întreținute de patron și mediul toxic și neprofesionist în care lucrează toți jucătorii din lot.
Criza de rezultate și ratarea obiectivelor (intrarea în play-off-ul Ligii întâi în campionatul trecut și eliminarea din turul II preliminar al Conference League) sunt o consecință a factorilor de mai sus. De aici, apar problemele mentale, frustrările personale ale jucătorilor și lipsa de coeziune. Apoi, din cauza rezultatelor proaste, fotbaliștii părăsesc grupul, „familia”, cum se spune în lumea fotbalului, și încearcă să iasă în evidență individual. FCSB trăiește din execuțiile unuia sau altuia, și nu dintr-o forță a grupului care ar putea duce la rezultate bune.
Ca să se justifice în fața publicului, jucătorii vor să rezolve singuri problemele dintr-un meci. Uneori reușesc, de cele mai multe ori – nu.
Ar mai fi și nemulțumirile din vestiar în ceea ce privește problemele tehnico-tactice, neexistând decizii coerente nici în ceea ce privește primul 11, și nici în ceea ce privește schimbările. Jucătorii lucrează într-un haos general, zi de zi, săptămână de săptămână, meci de meci.
Tensiune imensă acumulată în timp
Poate diferite luându-le pe fiecare în parte, reacțiile lui Tănase (la adresa antrenorului), Bîrligea (la adresa fanilor care i-au jignit familia) și Octavian Popescu (nemulțumit de statutul de rezervă) au în spate o tensiune imensă acumulată în timp. La fiecare dintre ei și, probabil, și la alții (vezi Târnovanu) vorbim despre semne ale epuizării emoționale.
În asemenea atmosferă, jucătorii nu mai pot da randament maxim, ci dau doar un randament bun fiecare pe treaba lui, nu există un ajutor real între cei 11 de pe teren.
La toate acestea se adaugă și reacțiile de nemulțumire ale fanilor, care se simt păcăliți și nerespectați. Păcăliți de promisiunile de transferuri: de la Drăguș și Florinel Coman, s-a ajuns la un jucător din Liga a doua chineză, Garita. Nerespectați de politica generală a clubului, bazată pe haos și pe decizii aberante. Plus o frustrare mai veche, care, chiar dacă nu este spusă, roade și doare: pierderea de către Becali a numelui Steaua și declarațiile acestuia prin care spunea că îi pasă doar de bani, și nu dacă echipa e Steaua sau FCSB.
Stres cronic greu de vindecat
Jucătorii FCSB-ului au ajuns la un stres cronic greu de vindecat. Problema este că oameni din interiorul clubului, în frunte cu patronul, nu-și dau seama de acest aspect sau nu vor să schimbe ceva, pentru că ei sunt satisfăcuți din punct de vedere al imaginii și al banilor pe care-i câștigă. Becali calcă și pe cadavre dacă vin bani. E prea mult pentru el și pentru capacitățile lui intelectuale să se gândească la faptul că Tănase, Bîrligea, Octavian Popescu și mulți dintre ceilațli jucători au atins pragul de suportabilitate al stresului, un stres permnanent pe care el îl impune ți îl întreține, și că nu mai pot da randament maxim.
Reacțiile jucătorilor sunt normale în astfel de condiții și sunt simptomele unei echipe bolnave, nu ale unor caractere slabe.
Vindecarea celor trei jucători sus-numiți și vindecarea întregii echipe, a întregului lot, nu se pot face prin mustrări la tv sau prin sancțiuni, ci prin reconstrucția încrederii și a coeziunii de grup. Cine naiba să facă asta la FCSB?