Transportul public din Alba Iulia, suspendat două luni din cauza datoriilor primăriei către operator, a fost reluat luni

Transportul public din municipiul Alba Iulia, suspendat timp de două luni pentru că primăria nu a achitat facturi în valoare de aproape 20 de milioane de lei către compania privată care asigură acest serviciu public, a fost reluat luni dimineaţă.

Societatea de Transport Public (STP) SA Alba Iulia, companie care în urmă cu două luni a sistat cursele pe traseele din municipiul Alba Iulia, a reluat, luni dimineaţă, începând cu ora 5:00, transportul în municipiul Alba Iulia, transmite ziarulunirea.ro, citat de News.ro.

Conform publicației, compania, care acuză primăria că a acumulat datorii de aproape 20 de milioane de lei, a semnat o „convenţie” cu municipalitatea, la sfârşitul săptămânii trecute. Documentul prevede reluarea curselor în baza vechiului program.

În urmă cu o săptămână, STP SA Alba Iulia anunţa că suspendă şi cursele în zona metropolitană a municipiului, argumentând că autobuzele nu mai pot ieşi pe traseu pentru că nu mai sunt bani pentru motorină.

„Nu este o decizie. Este o consecinţă. Un autobuz nu merge pe hotărâri de consiliu local”, transmiteau oficialii companiei. Aceştia au revenit asupra deciziei o zi mai târziu, reluând cursele între municipiu şi cele 12 localităţi din zona metropolitană.

Editor : M.B.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!