Victor Angelescu, verdict după eliminarea stupidă a lui Daniel Pancu

„Este o dezamăgire destul de mare, un derby pe care l-am jucat pe Giulești și pe care l-am dominat. Am pierdut la singura lor ocazie.

E greu ca într-un derby Dinamo să nu aibă nici o ocazie, ei au avut o ocazie mare și au dat gol, noi am avut vreo patru ocazii mari. Am fost echipa care a arătat mai bine, dar dacă nu dai gol ocaziile se răzbună.

Nu ar fi trebuit să oprească meciul, cel puțin din tribune s-a văzut că Musi a căzut din picioare fără motiv, trebuia să îi spună arbitrul al patrulea că a intrat pe teren și a căzut imediat.

Vă dați seama că e un derby, în momentele alea eram peste ei, știm cu toții că el e un antrenor vulcanic. Pentru noi este o pierdere, dar el știe foarte bine ce a făcut și nu avem de ce să vorbim cu el”, a spus Victor Angelescu după înfrângerea cu Dinamo, la Digi Sport.

În urma acestui meci, Dinamo are trei victorii, o remiză și o înfrângere și a trecut pe primul loc provizoriu cu 10 puncte.

De cealaltă parte, Rapid se află pe poziția a șase și are două victorii, două remize și o înfrângere după primele cinci etape.


source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!