David Popovici este din nou campion european la proba de 100 de metri liber, câștigând titlul cu 46.56 secunde, un nou record al competiției. Sportivul român câștigă pentru a treia oară consecutiv titlul european la această probă.
Multiplul campion David Popovici a câştigat, miercuri, al treilea aur consecutiv în proba de 100 m liber la Campionatele Europene. Popovici a avut o evoluţie perfectă în finala ediţiei din acest an a competiţiei, la Paris, şi a stabilit un nou record al competiţiei.
În finală, marele rival al românului, rusul Egor Kornev, s-a clasat pe locul doi, cu timpul 46.74. Pe a treia treaptă a podiumului urcă Kristof Milak, din Ungaria (46.87).
Rusul Egor Kornev, un mare rival al lui David, a fost lider în trei sferturi din cursă. După ce a văzut că a câștigat iar aurul, de această dată într-o manieră interzisă cardiacilor, David Popovici a zâmbit privind spre tabelă și a făcut un gest din degete, prin care a ilustrat cât de strâns a fost finalul, scrie Digi Sport.
În serii, Popovici a înregistrat timpul 47.13, iar în semifinale cronometrul s-a oprit la 46.72, record al competiţiei până miercuri, când l-a îmbunătăţit. De fiecare dată, a fost cel mai bun timp din faza respectivă.
Popovici a devenit al doilea înotător din istorie care câştigă trei titluri europene consecutiv la 100 m liber, după Aleksandr Popov.
David Popovici a câştigat prima dată titlul european la 100 m liber în 2022, la Roma, când a stabilit atunci recordul mondial cu 46,86 secunde. În 2024, la Belgrad, a câştigat aurul european cu timpul 46,88 secunde.
Popovici poate scrie şi mai multă istorie la Paris, în acest an. El va concura şi la 200 m liber, probă în care a câştigat de asemenea aurul la cele două ediţii precedente.
Editor : Liviu Cojan
