Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 10 august

1945 – JAPONIA CAPITULEAZĂ

La primele ore ale dimineții, împăratul Hirohito al Japoniei și-a anunțat guvernul că războiul nu mai poate continua. Decizia a venit la o zi după atacul nuclear de la Nagasaki.

De asemenea, cu o zi în urmă, Armata Roșie intrase în Manciuria ocupată de japonezi. Oficialii de la Tokyo se temeau că poporul japonez va fi distrus de URSS și SUA.

„A venit momentul să îndurăm lucruri de neîndurat” a zis împăratul Hirohito atunci când a decis că luptele trebuie oprite. Japonia a capitulat oficial pe 15 august 1945.

1913 – PACE ÎN BALCANI

Tratatul de la București, care a încheiat al Doilea Război Balcanic, a fost semnat în capitala României. Tratatul a fost unul revoluționar pentru acea vreme.

Pentru prima oară, niciuna dintre marile puteri europene nu s-a implicat. Țările balcanice și-au rezolvat singure problemele. România a devenit principala putere în zonă.

Bulgaria, ca țară înfrântă, a pierdut teritorii în favoarea României – Cadrilaterul – Serbiei, Greciei și Turciei. Dar echilibrul creat a fost stricat de Primul Război Mondial.

955 – OPRIREA EXPANSIUNII

Expansiunea către inima Europei a hoardelor maghiare invadatoare a fost oprită la Lechfeld, în Bavaria. Otto I, regele Germaniei, și armatele sale au înfrânt maghiarii.

Bătăliile au durat 3 zile, de pe 10 până pe 12 august. Aproape toți luptătorii maghiari au fost uciși. Căpeteniile hoardei sunt prinse după luptă și executate de germani.

Se încheia o perioadă de 50 de ani în care maghiarii făcuseră raiduri până în Franța, Italia și Spania. După Lechfeld, maghiarii au rămas definitiv în bazinul carpatic.

Editor : Ș.R.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!