În aprilie 2029, asteroidul 99942 Apophis, o bucată de rocă spațială lungă de aproximativ 370 de metri, va trece foarte aproape de Pământ, la mai puțin de 32.000 de kilometri, relatează Science Alert. Paradoxal, roca spațială ar putea fi afectată de această interacțiune și nu Terra.
Oamenii de știință au analizat, reanalizat și verificat din nou calculele și sunt cât se poate de siguri că Apophis nu reprezintă o amenințare iminentă pentru locuitorii Pământului.
Dar reprezintă oare locuitorii Pământului o amenințare pentru Apophis? Răspunsul la această întrebare este un surprinzător „poate”, potrivit unei unui studiu publicat în The Planetary Science Journal.
Înclinația oamenilor de a umple spațiul din apropierea Pământului cu deșeuri spațiale ar putea periclita o oportunitate științifică unică în viață, susțin fiziciana Giulia Schettino și astrodinamicianul Alessandro Rossi de la Institutul de Fizică Aplicată „Nello Carrara” (IFAC) din cadrul Consiliului Național de Cercetare din Italia (CNR).
„Sunt expert atât în deșeuri spațiale, cât și în dinamica asteroizilor”, a declarat Rossi pentru ScienceAlert.
„Prin urmare, încă de la început, când vedeam animațiile obișnuite ale traiectoriei lui Apophis în timpul celei mai mari apropieri, am început imediat să mă întreb dacă există vreo posibilitate de ciocnire cu populația vastă de deșeuri spațiale create de om,” a spus el.
Studierea lui Apophis când acesta este aproape de Pământ ar putea schimba ceea ce știm despre asteroizi.
Când Apophis va trece foarte aproape de Pământ, gravitația planetei noastre îl va afecta suficient de puternic încât să-i modifice rotația, să declanșeze potențial alunecări de teren și chiar cutremure pe asteroid și, poate, să dezvăluie ce se ascunde sub suprafața sa.
Două nave spațiale – misiunea RAMSES a ESA și OSIRIS-APEX a NASA – intenționează să urmărească desfășurarea acestei întâlniri, culegând detalii nemaivăzute până acum.
Însă interpretarea acestor modificări devine mult mai dificilă dacă Apophis lovește un deșeu spațial înainte ca navele să apuce să-l observe
Rossi și Schettino și-au propus să investigheze dacă asteroidul ar putea întâlni deșeuri create de om în timpul trecerii sale prin regiunea orbitei geostaționare, spațiul din jurul Pământului care se extinde până la zeci de mii de kilometri.
Se așteptau să găsească puține motive de îngrijorare. Majoritatea deșeurilor create de om orbitează Pământul mult mai aproape decât traiectoria de survol a lui Apophis.
„Trebuie să spun că mă așteptam la un «experiment nul», adică nicio interacțiune posibilă. Am fost uimit de posibilitatea ca unele obiecte să ajungă la mai puțin de câțiva kilometri de asteroid,” a spus Rossi.
Cercetătorii au modelat traiectoria lui Apophis, foarte bine definită după toate calculele astronomilor, și numărul de obiecte cunoscute din orbita geostaționară. Aceasta este o altitudine la care un corp aflat pe orbită poate ține pasul cu rotația Pământului, de obicei în jur de 36.000 de kilometri.
De asemenea, au adăugat o populație de deșeuri nevăzute în simulări înainte de a modela posibilele rezultate.
În majoritatea scenariilor, totul decurge perfect. Dar, spre surprinderea cercetătorilor, există o posibilitate mică, dar foarte reală, ca ceva din GEO să se lovească de Apophis.
Îngrijorarea nu este că o bucată de deșeu spațial ar putea schimba semnificativ traiectoria lui Apophis. Impactul în sine nu ar fi neapărat catastrofal. Un mic crater sau un nor de deșeuri ar putea chiar să ofere observații suplimentare pentru navele spațiale.
Marea problemă este că ar îngreuna interpretarea survolului.
Oamenii de știință speră să observe modul în care gravitația Pământului remodelază asteroidul Apophis în timpul trecerii sale pe lângă Terra. O coliziune neașteptată în prealabil ar putea face mult mai dificilă diferențierea schimbărilor cauzate de planeta noastră de cele provocate de impact.
„Cel mai important lucru de subliniat este că orice impact asupra asteroidului nu i-ar altera orbita într-un mod semnificativ”, a explicat Rossi.
„Consecințele ar fi cel mai probabil formarea unui mic crater și a unui nor de material ejectat. Ambele ar putea fi detectabile (în funcție de dimensiuni) de către nava spațială, care, la rândul ei, nu ar fi afectată de materialul ejectat. Există, de asemenea, posibilitatea ca instrumentele pe care RAMSES ar trebui să le plaseze pe suprafață (gravimetrul și seismometrul) să detecteze un semnal de la impact,” a explicat Rossi.
O coliziune nu ar declanșa nici un efect Kessler în lanț, a spus Rossi. Spre deosebire de mediul aglomerat al orbitei terestre joase, deșeurile din regiunea geostaționară sunt mult mai rare, așa că, chiar dacă un impact ar arunca câteva roci de pe Apophis, probabilitatea ca acestea să lovească altceva este mică.
Ceea ce scoate cu adevărat în evidență studiul este cât de puțin știm despre populația de deșeuri mici care pândesc pe orbita înaltă a Pământului. În timp ce obiectele mari sunt urmărite în mod obișnuit, multe fragmente mai mici rămân practic invizibile.
Rossi speră că survolul lui Apophis va oferi o motivație suplimentară pentru a îmbunătăți această imagine înainte de 2029.
„Da, așa cred”, a spus el când a fost întrebat dacă întâlnirea ar trebui să stimuleze o cartografiere mai completă a deșeurilor spațiale de la altitudine mare.
„În următorii câțiva ani, noi telescoape de supraveghere vor fi introduse de Sistemul de Supraveghere Spațială al UE… Acestea vor fi folosite tocmai cu scopul de a ne extinde cunoștințele despre obiectele din orbita înaltă a Pământului,” a mai spus cercetătorul.
Descoperirile au fost publicate în The Planetary Science Journal.
Editor : M.B.
