Alexandru Musi (22 de ani), marcatorul golului de 2-0 din Dinamo – FC Voluntari, a afirmat că susținerea fanilor „câinilor” a făcut diferența în confruntarea contând pentru etapa a patra din Superliga României.
Alexandru Musi după Dinamo – FC Voluntari 4-0: „Asta a făcut diferența”
Referitor la derby-ul cu Rapid din runda următoare, Musi a transmis că el și coechipierii săi vor fi pregătiți pentru victorie, chiar dacă a admins că giuleștenii formează o echipă foarte bună. Rapid – Dinamo se va juca sâmbătă (15 august, 21:30).
„Mă bucur că fanii au venit într-un număr cât mai mare, ne-au susținut și asta a făcut diferența. Când fanii ne împing de la spate, echipa este mai puternică.
(n.r.- dacă sunt pregătiți pentru derby-ul cu Rapid) Cu siguranță, o să mergem de luni la antrenament ca să fim pregătiți.
Musi, despre derby-ul cu Rapid: „O să fie foc”
Mă aștept la un meci greu, știm cu toții că Rapid este o echipă foarte bună. O să fie foc, dar trebuie să ne vedem de meciul nostru”, a declarat Alexandru Musi, la flash-interviu.
Caseta meciului
Elevii lui Nuno Campos au urcat pe locul secund al clasamentului, având 7 puncte, tot atâtea cât FCSB şi Farul, dar cu golaveraj mai bun. FC Voluntari are 4 puncte, ocupând locul 11.
- DINAMO: Bellaarouch – D. Irimia (Benavides 81′), Pascual (M. Duţu 81′), Stoinov, Opruţ – Armstrong (Hintsa 90+1′), Alberto Soro, Mărginean, Cîrjan – Al. Musi (Tarbă 90+1′), Al. Pop (Mazilu 68′). ANTRENOR: Nuno Campos
- FC VOLUNTARI: Jurhar – Haruţ (Mamic 86′), R. Crişan, Dumbrăvanu, Şuteu – Schieb, I. Gheorghe (D. Toma 90+2′), Onişa (Petculescu 90+2′), Guţea (Haită 61′) – Merloi (Chică-Roşă 61′), Babic. ANTRENOR: Florin Pîrvu
- Au marcat: Armstrong 40′ (pen.), Musi 73′, Hintsa 90+6′, Mazilu 90+11′
- Cartonaşe galbene: Opruţ 68′
- Arbitri: Iulian Călin – Ionel Dumitru, Florian Vişan
- Arbitri VAR: Cătălin Popa – Sebastian Gheorghe
