Partidul lui Peter Magyar a anunțat pe cine propune pentru funcția de președinte al Ungariei

Grupul parlamentar al partidului de guvernământ Tisza din Ungaria l-a nominalizat pe Andras Baka, fostul preşedinte al Curţii Supreme, pentru funcţia de preşedinte al ţării, informează MTI, potrivit Agerpres.

Potrivit Reuters, Baka ar urma să fie ales marţi de parlament preşedinte al ţării, funcţie în mare parte ceremonială, într-un demers simbolic al premierului Peter Magyar de a demonta bastioanele de putere ale fostului premier Viktor Orban.

Magyar susţine că a primit un mandat puternic din partea alegătorilor pentru a face aceste schimbări, scrie agenţia britanică de presă.

În Ungaria, preşedintele este ales de Parlament pentru un mandat de cinci ani, şi nu prin vot direct.

Alegerea unui nou preşedinte are loc după ce Parlamentul a adoptat un amendament constituţional care prevede încetarea mandatului lui Tamas Sulyok, actualul şef al statului. mendamentul, promovat de noua majoritate parlamentară condusă de premierul Peter Magyar, face parte din demersul acesteia de a înlătura din funcţiile-cheie persoane asociate cu fostul guvern al lui Viktor Orban.

Editor : C.L.B.

source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!