„Anna, ţine-ţi prostul acasă!”. Val de reacții după ce un bărbat a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă de pe Transfăgărășan

Un bărbat filmat în timp ce desenează cu un spray de graffiti, pe o stâncă de pe Transfăgărăşan, o inimă pe care scrie „Anna”, a stârnit un val de reacţii dezaprobatoare pe internet, după ce imaginile au fost publicate de reprezentanţii Salvamont. De la „Anna ţine-ţi prostul acasă!”, până la mesaje prin care bărbatul este apostrofat, cei care au comentat cer instituţiilor abilitate sancţionarea acestuia. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Șeful Salvamont Argeș, Toma Cristian, a publicat, miercuri, imaginile înregistrate pe Transfăgărăşan, lângă baza salvatorilor montani de la Cota 2000. 

Un martor filmează cum un bărbat desenează, cu un spray graffiti, pe o stâncă, iar în momentul în care îi atrage atenţia că natura trebuie protejată şi că gestul său e deplasat, turistul reacţionează: „Ştii câte sunt aici? Este stâncă”. 

Când i se spune că imaginile vor fi trimise Poliţiei, bărbatul pare nedumerit şi întreabă: „De ce?”. 

„Vizibil deranjat că i s-a spus ceva, a ridicat din umeri: «Este o stâncă». Şi şi-a continuat «opera», ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar că nu este «doar o stâncă». Este un munte pe care îl împărţim cu toţii, un peisaj pe care mii de oameni vin să îl vadă exact aşa cum l-a lăsat natura. Ce pentru unul e un moft de câteva minute, pentru munte rămâne o urmă care nu dispare uşor. Muntele nu are nevoie de semnătura noastră. Are nevoie să îl lăsăm curat pentru cei care vin după noi.  Hai să fim genul de oameni care iau atitudine, nu care întorc capul”, scrie Toma Cristian. 

Bărbatul a desenat cu sprayul o inimă în mijlocul căreia a scris „Anna”. 

Printre reacţiile la postare se numără: „Anna, ţine-ţi prostul acasă!”; „Caveman. Nu înţeleg nimic oamenii ăştia din respectul pentru natură”; „Pe principiul «este o stâncă», acestui personaj mitologic i-aş fi luat un spray şi i-aş fi desenat «inima aia» pe faimoasa lui maşină, sub pretextul: «Este o maşină… e tablă… ce are?». La genul acesta de caractere cred cu tărie că mai bine nu se făcea drum până acolo”. 

Un alt comentator a scris: „Anna, eu spun să te mai gândeşti…de asemenea sper să fie singura ta alegere nasoală!”, potrivit News.ro. 

Editor : A.C.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!