Valul de migranți care a ajuns în exclavele spaniole Ceuta și Melilla a reaprins temerile Madridului privind securitatea teritoriilor sale din Africa de Nord. În contextul în care Marocul își intensifică revendicările asupra celor două orașe autonome, oficialii spanioli se întreabă cât de solid ar fi sprijinul aliaților din NATO și al Statelor Unite în cazul unei escaladări a tensiunilor, arată Politico, într-o analiză.
Ușurința cu care zeci de mii de migranți au pătruns peste graniță a amplificat sentimentul de vulnerabilitate față de un atac hibrid. Iar această alarmă a fost amplificată de teama că aliații tradiționali din NATO, precum SUA și UE, nu mai sunt pe deplin de încredere din cauza disputelor politice cu prim-ministrul socialist Pedro Sanchez.
Încurajat de o relație din ce în ce mai cordială cu președintele american Donald Trump, Rabat profită de moment și își intensifică revendicările asupra Ceutei și Melillei, pe care le consideră teritorii ocupate, conform presei aliniate guvernului marocan.
Însă, ceea ce este și mai îngrijorător pentru Madrid, este faptul că acest argument nu mai vine exclusiv din partea Rabatului. Întrebări cu privire la controlul secular al Spaniei asupra acestor orașe-fortăreață au fost ridicate și într-un raport al Congresului SUA, precum și de către ambasadorul Israelului la ONU.
Faptul că guvernul este nevoit acum să facă declarații publice cu privire la un aspect de drept internațional pe care – cu doar o săptămână în urmă – l-ar fi considerat de la sine înțeles este un semn al nivelului de îngrijorare din Madrid.
„Ceuta și Melilla nu trebuie atinse”, a declarat luni ministrul Apărării, Margarita Robles, în cadrul unei conferințe de presă. „Toată lumea trebuie să înțeleagă foarte clar că integritatea teritorială și suveranitatea Spaniei nu sunt supuse dezbaterii.”
Respingerea de către guvern a pretențiilor Marocului nu a contribuit prea mult la diminuarea îngrijorărilor din Spania cu privire la ce s-ar întâmpla dacă Rabat ar intensifica presiunea. În această săptămână, ziarele naționale au fost pline de articole care exprimau temeri legate de un „Marș Verde 2.0” – subliniind paralelele cu modul în care Marocul a folosit o mobilizare populară în masă pentru a prelua controlul asupra provinciei Sahara Spaniolă în 1975.
Jose Manuel Garcia-Margallo, care a ocupat funcția de ministru de Externe al Spaniei între 2011 și 2014 și este membru al Partidului Popular (de centru-dreapta), a afirmat că este esențial ca Spania să demonstreze că controlul său asupra orașelor nu este negociabil.
„Credeți că britanicii ar fi permis intrarea a 60.000 de spanioli în Gibraltar?”, a întrebat el. „Aș încuraja acest guvern să fie puțin mai «britanic».”
„Ar trebui să ne propunem să fim prieteni cu Marocul”, a adăugat el. „Dar este important să ne asigurăm că chiar și prietenii noștri înțeleg că există linii roșii care pur și simplu nu pot fi depășite.”
Moșteniri imperiale
Ceuta și Melilla se numără printre puținele vestigii rămase ale vastului Imperiu Spaniol. Acestea se află sub stăpânirea Madridului încă din 1668, respectiv 1497, și sunt părți pe deplin integrate ale Spaniei – și ale Uniunii Europene.
Însă, de la obținerea independenței față de Franța în 1956, Marocul și-a revendicat în mod constant suveranitatea asupra ambelor teritorii, pe care le caracterizează drept „colonii” „ocupate” de Spania. Iar aceste aspirații teritoriale au fost subliniate în presa marocană, în mare parte aliniată la poziția statului, în urma evenimentelor de săptămâna trecută.
„Întrebarea centrală nu mai este dacă aceste orașe vor fi reintegrate în mediul lor natural, Marocul, ci cât timp va dura acest proces și câte tragedii umane vor trebui îndurate între timp”, a scris Le360, o publicație considerată apropiată de casa regală marocană.
Pretențiile Marocului asupra Ceutei și Melillei au fost susținute recent de aliații internaționali ai Rabatului – printre aceștia, un politician republican proeminent din SUA.
Într-un interviu acordat în aprilie ziarului spaniol El Español, congresmanul american Mario Diaz-Balart, membru al influentei Comisii pentru alocări bugetare, a declarat că „Ceuta și Melilla se află pe teritoriul marocan” și a pus sub semnul întrebării dacă aceste orașe autonome „fac parte din Spania sau ar trebui să facă parte din Maroc”.
El a menționat, de asemenea, că, în timp ce prim-ministrul spaniol Sanchez „pune în pericol” alianța dintre SUA și Spania prin opoziția sa față de războiul din Iran, Rabat a fost un aliat de nădejde al Washingtonului.
Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce legislatorii americani pregăteau un proiect de lege privind alocarea fondurilor care includea o propunere de a aloca 40 de milioane de dolari Marocului pentru cheltuieli de apărare și securitate, Diaz-Balart a prezentat un raport al Congresului în care se menționa că „orașele Ceuta și Melilla, administrate de Spania, sunt situate pe teritoriul marocan și rămân obiectul unei revendicări de lungă durată a Marocului”.
Documentul își exprima, de asemenea, sprijinul pentru „un angajament diplomatic” privind „statutul viitor” al orașelor autonome. Într-un interviu acordat Politico, Diaz-Balart a negat că raportul Congresului ar fi avut intenția de a semnala o schimbare majoră în ceea ce privește Ceuta și Melilla.
„Este o chestiune controversată de ceva vreme. Marocul a fost un aliat puternic al Statelor Unite – a fost prima țară care a recunoscut Statele Unite. Și am avut relații bune cu Spania de-a lungul anilor. Tot ce am cerut a fost ca secretarul de stat Marco Rubio să urmărească această chestiune și să se asigure că ambele părți discută despre această problemă”, a spus el.
Însă disponibilitatea congresmanului de a oferi o platformă revendicărilor Rabatului asupra Ceutei și Melillei reflectă cât de apropiate au devenit Marocul și Statele Unite începând cu 2020. În acel an, Trump a făcut un pas istoric prin recunoașterea pretențiilor Rabatului asupra teritoriului disputat al Saharei de Vest, în schimbul normalizării relațiilor dintre Maroc și Israel.
Săptămâna trecută, Trump a reafirmat această recunoaștere într-o declarație emisă de Ambasada SUA la Rabat, exact în momentul în care migranții au năvălit în Ceuta. Rabatul și-a manifestat satisfacția față de această decizie anunțând că a redenumit o autostradă importantă după numele președintelui.
Pe lângă îngrijorările Spaniei cu privire la teritoriile sale din Africa de Nord, ambasadorul israelian la Națiunile Unite, Danny Danon, a reacționat la imaginile cu afluxul de migranți de săptămâna trecută, ripostând la criticile aduse de Madrid cu privire la războiul din Gaza și contestând prezența Spaniei în Ceuta și Melilla.
„Poate că, înainte de a continua să ne dea lecții, ar fi cazul să explice lumii întregi de ce mai menține încă enclave coloniale în Africa”, a scris el pe X.
Șefa misiunii diplomatice a Israelului la Madrid, Dana Erlich, a precizat ulterior că declarațiile lui Danon nu reprezentau o poziție oficială.
Garcia-Margallo a afirmat că problemele cu Díaz-Balart și Danon sunt o consecință a politicii externe a lui Sanchez.
„Nici nu mă surprinde că aceste afirmații sunt amplificate în alte părți ale globului… Relațiile actualului guvern cu administrația Trump și cu guvernul Israelului s-au deteriorat enorm în ultima perioadă”, a spus el. „Când te străduiești să arăți că ești împotriva anumitor țări, consecințele sunt de așteptat.”
Spectrul „Marșului Verde”
Pentru spanioli, ideea că Marocul ar putea orchestra o situație pentru a anexa teritoriu este departe de a fi o speculație teoretică. Mulți își amintesc încă de „Marșul Verde” al Marocului din 1975, o operațiune care a forțat cedarea Saharei Spaniole.
„Rabat a mobilizat zeci de mii de civili pentru a copleși posturile de frontieră din Sahara Spaniolă în 1975, în timp ce dictatorul Francisco Franco era pe patul de moarte”, a declarat Jose Luis Rodriguez Jimenez, profesor de istorie la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid și autor al unei cărți despre căderea Saharei Spaniole.
„La acea vreme, nu era clar cine conducea – sau cine urma să conducă – Spania, iar Marocul a profitat de slăbiciunea statului spaniol pentru a prelua controlul asupra provinciei”, a spus el.
La jumătate de secol distanță, a spus el, regele Marocului, Mohammed al VI-lea, a identificat o slăbiciune similară la Sánchez, al cărui guvern minoritar nu reușește să adopte legi importante și al cărui cerc restrâns este prins într-o rețea de scandaluri de corupție jenante.
Așa cum a afirmat fostul ministru de externe García-Margallo: „Nu am nici cea mai mică îndoială că slăbiciunea actualului guvern a contribuit la această criză.”
Istoricul Rodriguez Jimenez a afirmat că Rabatul a testat sporadic disponibilitatea Madridului de a-și apăra teritoriile din Africa de Nord.
În 2002, un detașament de pușcași marini marocani a lansat o „invazie” asupra insulei Perejil, un insuliț spaniol nelocuit situat în largul coastei Ceutei, declanșând o criză care a durat o săptămână și care s-a încheiat abia după ce forțele speciale spaniole au fost mobilizate pentru a-i evacua.
Iar într-un incident izbitor de asemănător cu afluxul masiv de migranți din Ceuta de săptămâna trecută, în 2021 aproximativ 8.000 de persoane au pătruns în orașul autonom după ce Marocul și-a retras brusc jandarmii de la graniță.
Rodriguez Jimenez a susținut că Sanchez a comis o greșeală gravă răspunzând la acel incident prin renunțarea la sprijinul istoric al Spaniei față de autodeterminarea Saharei Occidentale și acceptând încercarea Marocului de a prelua controlul asupra teritoriului disputat.
„Guvernul a ales să-l mulțumească pe Rabat, fără să înțeleagă că acest lucru a fost perceput ca un semn de slăbiciune în Maroc, o țară care nu ne este prietenă și care are tot interesul să profite de vulnerabilitățile noastre”, a afirmat el.
„Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută a fost o repetiție generală pentru o eventuală invazie”, a adăugat el. „Iar Rabatul a constatat incapacitatea totală a Madridului de a respinge acel atac.”
Caracterul spaniol al orașelor Ceuta și Melilla, „de necontestat”
Oficialii spanioli resping acuzația că criza din Ceuta a făcut ca Madridul să pară slab, ministrul de Interne, Fernando Grande-Marlaska, insistând marți că această criză a demonstrat că țara este un actor regional „puternic” și respectat.
Această capacitate de a proiecta forță către Rabat este din ce în ce mai importantă, întrucât angajamentul NATO de a apăra Ceuta și Melilla pare mai puțin cert decât era odată. Încă din 2022, secretarul general de atunci, Jens Stoltenberg, a menționat în mod specific că aceste orașe nord-africane se află sub egida alianței.
Însă lucrurile s-au schimbat de atunci. Trump a pus la îndoială angajamentul NATO față de apărarea comună, iar relația sa cu Spania – pe care a criticat-o în repetate rânduri pentru cheltuielile de apărare insuficiente și pentru lipsa de sprijin în războiul cu Iranul – este deosebit de tensionată.
Întrebat despre poziția actuală a NATO, un oficial a declarat: „Nu facem speculații cu privire la scenarii ipotetice”, adăugând totodată că alianța este „pregătită și bine poziționată pentru a proteja și apăra toți aliații”.
García-Margallo a afirmat că angajamentul comun de apărare al NATO depinde în totalitate de „disponibilitatea aliaților noștri de a ne sprijini… interpretarea termenilor oricărui tratat este, în ultimă instanță, o decizie politică”.
Politico a întrebat Ministerul Afacerilor Externe al Spaniei ce măsuri a luat guvernul pentru a răspunde îngrijorărilor legate de dezbaterea internațională privind Ceuta și Melilla, în special în legătură cu raportul congresului elaborat de Diaz-Balart.
Ministerul nu a răspuns direct la întrebări, dar a respins orice afirmație potrivit căreia suveranitatea acestor orașe ar putea fi negociabilă.
„Caracterul spaniol al orașelor Ceuta și Melilla este de necontestat și este recunoscut ca atare de dreptul internațional și de întreaga lume”, a declarat un purtător de cuvânt.
Editor : C.A.