Iranul mizează pe faptul că va putea rezista mai mult decât Washingtonul, transformând rutele comerciale, căile maritime și infrastructura energetică din Orientul Mijlociu în puncte de presiune care cresc constant costul confruntării, potrivit unor oficiali și analiști din regiunea Golfului, relatează Reuters.
În loc să urmărească o victorie militară decisivă, Teheranul aplică o strategie de escaladare controlată, menită să extindă conflictul fără a declanșa un război pe scară largă.
Obiectivul, spun ei, este acela de a convinge Statele Unite și aliații acestora că gestionarea crizei este mai costisitoare decât acceptarea cererilor Iranului cu privire la Strâmtoarea Ormuz.
Mesajul transmis de la Teheran este că, dacă Washingtonul nu acceptă un nou status quo care să acorde Iranului un rol mai important în strâmtoarea Ormuz, conflictul s-ar putea extinde dincolo de Golful Persic.
Prin punerea în pericol a mai multor puncte strategice maritime și a unor active energetice, Iranul consideră că își poate consolida poziția în orice negocieri viitoare.
„Iranul a încercat, încă de la început, să depășească Statele Unite în ceea ce privește escaladarea conflictului, extinzându-și opțiunile de escaladare astfel încât să aibă mereu ceva nou de prezentat în fiecare săptămână — o nouă zonă geografică, un nou tip de armă, un nou tip de țintă”, a declarat pentru Reuters Michael Knights, de la Washington Institute.
„Cel mai mare avantaj al lor nu este faptul că pot aduce prejudicii Americii sau Israelului”, a adăugat Knights. „Marele lor avantaj este că pot aduce prejudicii statelor din regiune și economiei globale”.
După ce și-a demonstrat capacitatea de a perturba traficul prin strâmtoarea Ormuz, prin care trecea aproximativ o cincime din consumul mondial de petrol înainte de război, Teheranul a dat de înțeles că niciun punct strategic maritim nu este exclus.
Amenințările la adresa Mării Roșii și a infrastructurii energetice saudite sugerează un efort mai amplu de a crește costurile protejării comerțului mondial, testând în același timp toleranța Washingtonului față de perturbări.
Abordarea Iranului reflectă ceea ce o sursă din Golf a descris ca fiind convingerea comandanților Gărzii Revoluționare că „pot obține mai mult”.
Aceștia văd o oportunitate în ceea ce consideră a fi reticența președintelui american Donald Trump de a se implica profund într-un alt conflict din Orientul Mijlociu înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie.
„Iranienii… cred că, prin extinderea războiului și intensificarea presiunii, el va ceda în cele din urmă”, a declarat sursa din Golf. „Trump crede că poate lovi puternic iranienii și îi poate aduce la masa negocierilor, dar aceștia nu vor ceda”.
Acest calcul stă la baza strategiei de negociere a Teheranului.
Liderul american a declarat că luni vor avea loc discuții cu Iranul, după ce, anterior, afirmase că a anulat un atac iminent în speranța de a ajunge la un acord privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Teheranul a declarat însă că, în prezent, nu poartă discuții cu Statele Unite.
O sursă iraniană de rang înalt a declarat că liderii de la Teheran au ajuns la concluzia că încercările anterioare de a da dovadă de flexibilitate nu au dus decât la o presiune și mai mare din partea Washingtonului, consolidând opinia că trebuie obținut un avantaj înainte ca negocierile substanțiale să poată începe.
Potrivit sursei, în viziunea Teheranului, Trump interpretează concesiile ca pe un semn de slăbiciune și răspunde doar la presiuni.
Michael Singh, cercetător principal la Washington Institute, a declarat că Teheranul consideră că deține în continuare inițiativa, în parte deoarece administrația Trump pare nesigură în privința limitei până la care este dispusă să meargă pe plan militar.
„Iranienii încearcă să profite de avantajul pe care îl au”, a adăugat el. „Sunt interesați să-și impună suveranitatea asupra strâmtorii și să exercite un control selectiv asupra căii navigabile”.
Alan Eyre, fost diplomat american și expert în Iran, a afirmat că Teheranul urmărește o strategie de descurajare menită să oblige Washingtonul să ridice blocada și să înceteze atacurile militare. „Ei nu vor ca SUA să dicteze ritmul evenimentelor”, a spus el.
În centrul disputei se află viitorul mod de guvernare al strâmtorii Ormuz. Potrivit unor surse regionale, Omanul a prezentat Iranului o propunere susținută de țările din Golf privind gestionarea căii navigabile, care include taxe voluntare pentru utilizatori.
Teheranul urmărește însă să obțină autoritatea administrativă asupra strâmtorii și posibilitatea de a percepe taxe de serviciu de la nave. Washingtonul a respins orice fel de taxe, insistând ca strâmtoarea Ormuz să rămână o cale navigabilă internațională, liberă de controlul iranian.
Campania Iranului a avut o consecință care reflectă logica strategiei sale. Pe măsură ce amenințările s-au extins dincolo de strâmtoarea Ormuz, puterile regionale și occidentale s-au concentrat din ce în ce mai mult pe protejarea rutelor comerciale și a infrastructurii energetice, mai degrabă decât pe intensificarea presiunii asupra Iranului.
Coaliția maritimă emergentă condusă de Arabia Saudită ilustrează această schimbare. Surse din Golf o descriu ca pe un cadru defensiv axat pe escortarea navelor comerciale, schimbul de informații și protejarea rutelor maritime, mai degrabă decât pe o confruntare directă cu Iranul.
Knights compară această inițiativă cu misiunea europeană Aspides din Marea Roșie, care a fost creată pentru a proteja traficul comercial, și nu pentru a modifica echilibrul militar.
Pentru Teheran, această dinamică reprezintă un indicator al succesului. Deși nu poate rivaliza direct cu puterea militară a Statelor Unite, Iranul poate totuși să impună costuri, forțând guvernele și forțele navale să adopte o poziție defensivă.
Fiecare nouă amenințare, fie că este vorba de strâmtoarea Ormuz, de strâmtoarea Bab al-Mandeb — care leagă Marea Roșie de Golful Aden — sau de orice altă zonă, sporește resursele necesare pentru a asigura continuitatea comerțului mondial.
În esență, această confruntare este una de anduranță. Liderii iranieni par să creadă că pot suporta presiunea economică mai mult timp decât poate suporta coaliția condusă de SUA perturbările repetate ale comerțului mondial și ale piețelor energetice.
Strategia are, de asemenea, un obiectiv diplomatic. Demonstrând că poate amplifica criza atunci când este necesar, Teheranul speră să dicteze condițiile unor eventuale negocieri.
„Dacă vor avea loc negocieri, ei vor stabili condițiile”, a declarat Ray Takeyh, membru al Consiliului pentru Relații Externe și fost consilier pe probleme legate de Iran în cadrul Departamentului de Stat al SUA. „Ambele părți răspund la escaladare cu o nouă escaladare”.
Cu toate acestea, niciuna dintre părți nu pare dispusă să cedeze. Pe măsură ce Washingtonul și Teheranul continuă să-și testeze reciproc hotărârea, rămâne riscul ca o strategie menită să maximizeze pârghia de influență să degenereze într-un conflict pe care niciuna dintre părți nu îl poate controla pe deplin.
Citește și:
Editor : A.M.G.