Un alpinist a murit după ce a căzut de pe un perete muntos din Bucegi. Polițiștii au deschis dosar penal

Poliţia din Prahova efectuează cercetări pentru ucidere din culpă după ce un alpinist care efectua un traseu de căţărare în zona Poiana Ţapului a murit.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova a transmis că a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă după ce un alpinist care a căzut de pe o stâncă a decedat, duminică dimineaţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în urma rănilor suferite, potrivit Agerpres.

Echipa Salvamont Prahova a fost alertată, sâmbătă, după ce un alpinist care a pornit singur să bată un nou traseu de căţărare în zona Poiana Ţapului nu a mai revenit odată cu lăsarea întunericului.

„Alpinistul a fost găsit căzut din perete, prezentând multiple traumatisme şi aflându-se în stare de semiconştienţă. După acordarea primului ajutor medical la faţa locului, victima a fost transportată într-un punct accesibil, de unde a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la spital”, a transmis Salvamont Prahova.

Victima a fost operată la spitalul din Ploieşti, unde duminică dimineaţa, în jurul orei 04:00, a decedat.

„Acest incident reaminteşte importanţa respectării stricte a regulilor de siguranţă în activităţile montane. Muntele oferă experienţe deosebite, însă nu iartă erorile. Prudenţa, pregătirea corespunzătoare şi respectarea regulilor de siguranţă pot face diferenţa dintre o experienţă reuşită şi o situaţie critică”, a amintit Salvamont Prahova.

Editor : M.B.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!