Protestul oierilor s-a mutat la Guvern după incidentele de la ANSVSA. Cezar Gheorghe: „Foarte mulți vor da faliment”

Protestul crescătorilor de ovine continuă în Capitală, după incidentele izbucnite în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), unde jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene. La această oră, manifestația s-a mutat la Guvern, unde oierii cer deblocarea exporturilor, plata despăgubirilor și demiterea președintelui ANSVSA.

Mai multe detalii 

Șeful ANSVSA: Decizia Comisiei Europene de a bloca exporturile a fost „disproporționată”

ACTUALIZARE 13:50 Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a declarat joi că instituția continuă discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene pentru găsirea unei soluții care să permită reluarea exporturilor de ovine și caprine. Acesta a susținut că decizia de suspendare a exporturilor către țările terțe este „disproporționată”.

„Știți foarte bine că, în urmă cu aproximativ o lună, am primit o decizie, spun eu, disproporționată din partea Comisiei Europene, de a închide exporturile de ovine și caprine către țările terțe. Din acel moment, împreună cu domnul viceprim-ministru Tánczos Barna am efectuat vizite la Comisia Europeană și am stat de vorbă cu comisarul european pentru a găsi cele mai bune soluții de ieșire din această criză. Astăzi, la ora la care vorbim, experții tehnici ai ANSVSA sunt în dialog cu experții Comisiei Europene”, a declarat Alexandru Bociu, într-o conferință de presă. 

Protestul oierilor a ajuns în Piața Victoriei

ACTUALIZARE 13:10 Protestul crescătorilor de ovine s-a mutat în Piața Victoriei, unde manifestanții au ajuns după marșul organizat de la sediul ANSVSA din Piața Presei Libere. În cursul dimineții, la sediul autorității au avut loc incidente, după ce protestatarii au rupt gardurile de protecție și au încercat să pătrundă în instituție. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene.

ACTUALIZARE 12:45 Potrivit imaginilor transmise în direct de Digi24, protestatarii se îndreaptă spre Piața Victoriei, unde vor continua manifestația și vor cere să fie primiți la discuții de reprezentanții Guvernului. Oierii solicită deblocarea exporturilor de ovine, plata despăgubirilor și demiterea președintelui ANSVSA, pe care îl consideră responsabil pentru modul în care a fost gestionată criza provocată de pesta micilor rumegătoare.

Cezar Gheorghe: „Oamenii aceștia sunt condamnați în acest moment”

Expertul în agricultură Cezar Gheorghe a declarat la Digi24 că fermierii au ajuns într-o situație fără precedent, în condițiile în care exporturile sunt blocate, iar piața internă nu poate absorbi producția.

„Oamenii aceștia, pe scurt, sunt condamnați în acest moment, pentru că se află într-o piață suprasaturată. Ei sunt prizonierii pieței interne. România nu este consumatoare de carne de oaie, ca să ne înțelegem. Singura soluție astăzi, dar credeți-mă că foarte mulți vor da faliment, este ca toate oile să fie vaccinate. Avem o interdicție de export care, firește, va fi de doi ani. Oamenii aceștia vor trebui să se adune, să se consolideze în centre de procesare, astfel încât să putem exporta produse procesate, adică animale abatorizate și vândute pe părți, pentru că altfel nu se poate. Nu mai au hrană pentru animale, nu mai au apă pentru ele. Animalele cresc, se înmulțesc, iar piața noastră nu suportă așa ceva. Nu avem această cultură de consum”, a declarat Cezar Gheorghe.

Acesta susține că ridicarea restricțiilor impuse de Comisia Europeană nu poate avea loc într-un termen scurt și că situația actuală este rezultatul modului în care a fost gestionată criza sanitar-veterinară.

„Nu cred că poate exista o decizie sui-generis, luată ad-hoc, prin care exportul să fie permis din nou. Este o problemă imensă pentru oamenii aceștia. Nu se poate face așa ceva peste noapte. Aceasta este, de fapt, o formă de presiune asupra Comisiei Europene. Nu spun că nici Comisia Europeană nu ar fi putut avea o atitudine preventivă față de România. Efectiv, ne-au lăsat să mergem, să mergem și să greșim, până când au spus: «Stop joc». România era cel mai mare exportator de ovine din Uniunea Europeană. Efectiv, ni s-a tras preșul de sub picioare, dar din cauza noastră, nu din cauza lor”, a afirmat expertul.

În opinia acestuia, fermierii nu au o soluție imediată pentru depășirea crizei, iar reconstrucția sectorului va necesita timp.

„În acest moment, dacă piața nu este deblocată pentru export, oamenii aceștia rămân cu animalele pe stoc, iar vorbim despre animale vii. Nu există o soluție peste noapte. Situația a ajuns în acest punct de fierbere și oamenii aceștia nu sunt doar nemulțumiți, sunt furioși. Nu cred că Comisia Europeană va putea debloca exporturile României ad-hoc, de pe o zi pe alta. Sincer, nu avem o soluție în momentul acesta. Trebuie reconstruit totul. Oierii trebuie să coopereze foarte mult între ei și să încerce, într-un final, să se consolideze în centre de procesare și abatorizare, astfel încât să vândă și carne tranșată, nu numai animale vii”, a mai spus Cezar Gheorghe, pentru Digi24.

ACTUALIZARE 12:00 Jandarmeria Capitalei susține că incidentele au izbucnit în jurul orei 9:45, când o parte dintre participanți au încercat să treacă de dispozitivul de ordine și de gardurile metalice instalate în fața sediului ANSVSA.

„În jurul orei 09:45, participanții au forțat dispozitivul de jandarmi și panourile metalice instalate pentru protecția tuturor participanților și au aruncat cu obiecte contondente asupra forțelor de ordine. În acest context, pentru păstrarea climatului de siguranță al adunării publice, jandarmii au făcut apeluri la calm și le-au recomandat participanților să respecte toate măsurile preventive adoptate. Întrucât unii dintre protestatari au refuzat să respecte recomandările și au exercitat presiune asupra dispozitivului de jandarmi, a fost folosit pulverizatorul individual cu substanță iritant-lacrimogenă”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Capitalei.

Instituția le recomandă participanților să coopereze cu forțele de ordine, să respecte indicațiile jandarmilor și să se delimiteze de orice acte de violență.

Protest organizat de crescătorii de oi și capre, în fața sediului ANSVSA din București, 30 iulie 2026. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Protest organizat de crescătorii de oi și capre, în fața sediului ANSVSA din București, 30 iulie 2026. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Nu vom pleca de la Guvern până când nu vom fi primiți de premier”

Președinta Asociației Oierilor „Țara Loviștei”, Constanța Ștefan, a declarat la Digi24 că protestatarii și-au pierdut răbdarea după ce nu au reușit să discute cu reprezentanții autorităților și susține că sectorul ovin se află într-o situație critică din cauza blocării exporturilor.

„Oamenii și-au pierdut răbdarea, pentru că nimeni nu ne bagă în seamă, nimeni nu vine să stea de vorbă cu noi. Au fost puțin mai recalcitranți, dar jandarmii nu au lăsat să se întâmple nimic care să pună pe cineva în pericol și i-au potolit cu gaze lacrimogene. Dar nu ne pot înfrânge și nu pot opri protestul nostru, pentru că situația este foarte gravă în România. Dacă nu se deblochează urgent exportul de ovine, dacă nu se asigură despăgubiri pentru fermierii afectați și dacă nu sunt luate măsuri concrete pentru reluarea exporturilor, peste 100.000 de familii de ciobani vor ajunge cazuri sociale. Nu este de glumă. După-amiază vom merge la Guvern și nu vom pleca de acolo până când o delegație a oierilor nu va fi primită direct de premier. Prin dialog se pot rezolva multe probleme. Aici văd că nu ne bagă nimeni în seamă. La Ministerul Agriculturii ni se spune că sunt interimari și nu pot lua măsuri. Până când va fi România în haos? Trebuie luate măsuri concrete și trebuie să existe un dialog permanent între autorități și organizațiile fermierilor pentru a debloca această situație”, a spus lidera Asociației Oierilor „Țara Loviștei”.

Știrea inițială

Mii de crescători de ovine veniți din mai multe județe ale țării s-au adunat miercuri dimineață în fața sediului ANSVSA, într-un protest pe care organizatorii îl descriu drept unul dintre cele mai mari organizate de sectorul ovin în ultimii ani.

Potrivit reporterului Digi24 aflat la fața locului, în timpul manifestației au avut loc momente tensionate, iar jandarmii au folosit gaze lacrimogene după ce unii protestatari au încercat să treacă de gardurile de protecție instalate în fața instituției.

Protestul este organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine „Corbu” Vaslui și Asociația Regională a Crescătorilor de Ovine și Caprine Voiniceni, cu sprijinul Federației Romovis. La manifestație participă aproximativ 5.000 de oieri, potrivit organizatorilor, în timp ce reprezentanții Asociației Moldoovis Botoșani susțin că numărul participanților ajunge la aproximativ 6.500.

Oierii cer deblocarea exporturilor și plata despăgubirilor

Principala revendicare a protestatarilor este demiterea președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu, pe care îl consideră responsabil pentru modul în care a fost gestionată criza provocată de pesta micilor rumegătoare și pentru efectele restricțiilor impuse asupra exporturilor de ovine.

Fermierii susțin că restricțiile au blocat exporturile și au provocat pierderi economice importante, iar numeroase ferme sunt în pragul falimentului.

Printre revendicările protestatarilor se numără deblocarea exportului de ovine acolo unde este posibil, compensarea integrală a pierderilor economice, plata urgentă a despăgubirilor pentru pesta micilor rumegătoare, vaccinarea împotriva antraxului pe cheltuiala statului, protejarea fermelor de atacurile faunei sălbatice și acordarea despăgubirilor în cel mult 30 de zile. Totodată, aceștia cer măsuri pentru creșterea competitivității sectorului și tragerea la răspundere a persoanelor pe care le consideră responsabile pentru gestionarea crizei.

„Exporturile au fost blocate, fermele sunt în pragul falimentului, iar numeroși crescători riscă să renunțe definitiv la această activitate. În tot acest timp, fermierii au transmis numeroase adrese, propuneri și avertismente către autoritățile competente, fără ca problemele esențiale să fie soluționate”, au transmis organizatorii protestului.

Marș către Guvern

Protestul este programat să se desfășoare între orele 10:00 și 19:00. Între orele 10:00 și 13:00, aproximativ 1.500 de fermieri protestează în fața sediului ANSVSA din Piața Presei Libere.

Ulterior, între orele 13:00 și 14:00, participanții vor pleca în marș pe traseul Piața Presei Libere – Șoseaua București-Ploiești – Bulevardul Regele Mihai I – Arcul de Triumf – Șoseaua Pavel D. Kiseleff – Piața Victoriei.

În Piața Victoriei, manifestația va continua până la ora 19:00, unde protestatarii vor solicita Guvernului măsuri pentru sprijinirea sectorului ovin și soluții pentru reluarea exporturilor.

Organizatorii au transmis că sectorul ovin românesc traversează cea mai gravă criză din ultimele decenii, în condițiile în care restricțiile impuse în urma pestei micilor rumegătoare au afectat mii de exploatații și au avut consecințe economice majore asupra crescătorilor.

Editor : A.D.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!