Parlamentul discută măsuri pentru reducerea prețului carburanților. Acciza ar putea fi redusă cu până la 25%

Comisia economică a Senatului a adoptat, luni, un raport de admitere pentru proiectul de lege privind măsurile de reducere a prețului carburanților, după ce ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, și fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, au convenit asupra unei forme comune a inițiativei legislative. Proiectul trebuie să primească și votul plenului Senatului pentru a continua parcursul legislativ. Dacă va fi adoptat, va introduce, în premieră, un mecanism de „acciză dinamică”, prin care acciza la carburanți va putea fi redusă între 5% și 25%, în funcție de evoluția prețurilor la pompă.

Noua formă a proiectului renunță la reducerea TVA, propusă inițial, și păstrează doar mecanismul de reducere a accizei, după ce Ministerul Finanțelor a avertizat că o diminuare a TVA nu ar fi fost compatibilă cu legislația europeană și ar fi transmis un semnal negativ agențiilor de rating.

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că proiectul creează cadrul legal pentru intervenția Guvernului în situații de criză pe piața carburanților, prin reducerea progresivă a accizei la motorină.

„Este un proiect care prevede o reducere a prețului final al motorinei prin instituirea situației de criză în domeniul carburanților din țara noastră și crearea unui cadru general pentru acest lucru, astfel încât el să poată fi actualizat ori de câte ori este nevoie, prin hotărâre de Guvern. La nivelul actual al prețului motorinei la pompă, vorbim despre o reducere cu 34 de bani pe litrul de motorină. În situația în care vom avea o creștere a cotațiilor internaționale ale prețului motorinei și al petrolului, vorbim despre o reducere care va putea să crească până la 68 de bani, în funcție de prețul final”, a declarat Bogdan Ivan.

Potrivit acestuia, scopul măsurii este ca prețul motorinei standard să fie menținut în jurul pragului de 10 lei pe litru, chiar și în cazul unor noi scumpiri pe piața internațională: „Toate aceste măsuri ar trebui să ducă la obținerea unui preț mai redus în țara noastră, cu aproximativ 60 de bani pentru fiecare litru de motorină, comparativ cu prețul real din piață. Acest lucru ar reprezenta un avantaj atât pentru consumatorul final, persoană fizică, cât și pentru companii, pentru că, în situația în care avem un preț ridicat al carburanților, automat vorbim despre costuri care se regăsesc și în produsele de bază și în tot ceea ce înseamnă produse economice pentru populația României”.

Măsurile ar urma să fie aplicate inițial pentru o perioadă de trei luni, cu posibilitatea prelungirii prin hotărâre de Guvern. În plus, Ministerul Finanțelor va putea actualiza nivelul accizei o dată la două săptămâni, în funcție de evoluția cotațiilor internaționale Brent și Platts.

Citește și: LIVE TEXT Parlamentul a intrat în sesiune extraordinară pentru jaloanele din PNRR. Ce legi ar putea fi adoptate până vineri

Nazare: Introducem pentru prima dată o „acciză dinamică”

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că forma comună a proiectului este mai adaptată contextului actual și introduce, în premieră, un mecanism de „acciză dinamică”.

„Această formă a inițiativei legislative este mult mai adaptată realităților de astăzi. Este pentru prima oară când introducem o formă de acciză dinamică. Forma de acciză dinamică înseamnă că, în funcție de creșterea prețului, aceasta poate să scadă între 5% și 25%. Este o variantă mult mai flexibilă, care ne dă posibilitatea să acționăm în intervalul următoarelor trei luni de la promulgare, prin hotărâre de Guvern, iar, la fiecare două săptămâni, Ministerul Finanțelor va analiza cuantumul accizei și va acționa”, a declarat Nazare.

Acesta a explicat că s-a renunțat la reducerea TVA deoarece măsura nu era compatibilă cu legislația europeană și ar fi afectat evaluările pe care România le așteaptă în perioada următoare din partea agențiilor de rating.

„Cred că trebuie să le mulțumesc pentru că au renunțat la propunerea privind reducerea TVA, în compensare cu creșterea accizei, pentru că nu era compatibilă cu dreptul european. Așteptăm raportul agenției Fitch în această săptămână și raportul Moody’s săptămâna viitoare, iar astfel de anunțuri legate de reducerea TVA nu ne-ar fi ajutat deloc în privința menținerii ratingului”, a mai spus ministrul.

Nazare a precizat că mecanismul va fi aplicat pentru o perioadă de trei luni, cu posibilitatea prelungirii, iar impactul bugetar este estimat la aproximativ 100 de milioane de lei pe lună, în funcție de evoluția prețurilor. Totodată, acesta a avertizat că orice măsură de plafonare implică și riscuri privind aprovizionarea, motiv pentru care autoritățile sunt în contact permanent cu operatorii din domeniu.

Editor : A.D.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!