Ucraina îşi va pierde, mai devreme sau mai târziu, teritoriile din vest, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, adăugând că aceste pământuri „au aparţinut cândva Poloniei, Ungariei şi României”, anunță TASS. El a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întâlniri cu militari ai Marinei ruse.
„Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, Ucraina va pierde aceste teritorii din vest, pământuri care au aparţinut cândva Poloniei, Ungariei şi României. Poate că nu se va întâmpla mâine sau poimâine. Poate dura un an, doi ani, 10 ani sau 15 ani, dar istoria va pune în cele din urmă lucrurile la locul lor”, a afirmat preşedintele rus, potrivit agenției de presă ruse, citată de news.ro.
Totodată, Putin a susţinut că Rusia a fost singurul garant al integrităţii teritoriale a Ucrainei, însă Kievul a decis să considere Moscova drept inamic.
„A existat un singur garant al integrităţii teritoriale a Ucrainei. Acesta a fost Rusia. Dar ei au decis că este necesar, posibil şi avantajos pentru ei să declare Rusia drept duşman”, a spus Putin în cadrul întâlnirii cu militarii Marinei ruse.
De altfel, preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a cerut sâmbătă îngheţarea războiului din Ucraina, îndemn făcut în timpul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează agenţiile AFP şi EFE.
„Probabil că a sosit momentul să îngheţăm acest conflict şi să revenim la formula Istanbul, întrucât acolo s-au obţinut rezultate semnificative”, i-a spus Tokaev lui Putin, la întâlnirea care a avut loc în oraşul rus Omsk.
Preşedintele kazah s-a referit astfel la negocierile desfăşurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, după ce în februarie Rusia lansase invazia în Ucraina.
Editor : C.A.
